Primul caz gripă din acest an

Medicul de familie Mihaela Covrig susţine că, în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, în timp ce se afla în serviciul de gardă la Centrul de permanenţă din Precista, s-a confruntat cu un caz grav de gripă.

 „ Am fost nevoită să chem salvarea pentru ca pacienta să ajungă cât mai repede la spital, sub supraveghere medicală. Femeia ardea toată, avea  dureri de cap, frisoane şi dureri musculare”, a precizat dr. Covrig.

În statistica celor de la Sanepid nu figurează, însă, nici un caz de gripă. ”În ultima săptămână s-au înregistrat 563 de cazuri de viroze şi 263 de nemţeni s-au îmbolnăvit de pneumonie. Nu avem raportat nici un caz de gripă. Spitalul ne poate raporta un caz de gripă numai atunci când are confirmarea laboratorului de la Bucureşti, or în acest moment nu avem aşa ceva”, ne-a declarat dr. Elena Mucileniţa de la Direcţia de Sănătate Publică Neamţ.

Vaccinul antigripal, cea mai sigură cale de a evita îmbolnăvirea, poate fi administrat gratuit la cabinetele mediciilor de familie, cu prioritate gravidelor, persoanelor cu organismul tarat de boli, şi vârstnicilor. Serul imunizant se găseşte şi în farmacii, la preţuri de până la 30 de lei doza.