Primarul Sălăgean, înconjurat de copii fericiţi

parcBucurie mare printre copiii din cartierul Dodeni. De ieri, îşi pot petrece timpul liber în spaţiu de joacă amenajat între blocuri şi dotat cu scrânciobe şi tobogane nou-nouţe. Inaugurarea parcului a fost făcută vineri, 26 martie 2015, de către primarul oraşului Bicaz, Nicolae Sălăgean, în prezenţa a prea puţini consilieri dar înconjurat de o mulţime de copii fericiţi.

Primarul Sălăgean s-a declarat foarte mulţumit de finalizarea acestui proiect şi le-a promis locuitorilor din zonă că seria investiţiilor va continua.

“Au fost create condiţii pentru implementarea în cele mai bune condiţii a unor importante proiecte de investiţii, printre care se numără şi parcul de joacă pentru copii din cartierul Dodeni. În acest an ne propunem să fim un reper al eficienţei, coerenţei actului decizional şi transparenţei administrative, să susţinem crearea unei comunităţi active şi dinamice, să atragem investiţii şi să generăm proiecte de importanţă strategică pentru oraş şi pentru locuitorii săi”, a subliniat primarul Sălăgean în Raportul Anual întocmit recent.

Domnul Păun, reprezentant al romilor, a ţinut să mulţumească, în cadrul ultimei şedinte de CL, atât consilierilor locali care au primit proiectul cu braţele deschise şi nu s-au îndoit de utilitatea sa, cât şi primarului Sălăgean care a dovedit, încă o dată, că este cel mai bun gospodar al urbei : “Sigur că acest parc nu este numai pentru romi, este pentru toţi copiii din cartier. Vreau să vă mulţumesc pentru că aveţi încredere că vom păstra cu toţii parcul curat, fără stricăciuni şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că este linişte, că în cartier infracţionalitatea este zero!”.

Geanina NICORESCU