Primarul Leoreanu s-a „dat în paraşute“! Bîlciul este deschis!

balci4 * Anul acesta se anunţă una dintre cele mai sigure ediţii ale tradiţionalului bâlci de „Probajini“

Ediţia 2014 a tradiţionalului bâlci, organizat de mai bine de 100 de ani, în municipiul Roman, şi-a deshis porţile oficial, ieri, 28 iulie, tonul distracţiei fiind dat de edilul şef. Primarul Laurenţiu Dan Leoreanu, viceprimarul Lucian Micu, consilierii locali, şefii direcţiilor din primărie, comandanţii Poliţiei, Pompierilor şi ai Jandarmeriei au bătut la pas întreg perimetrul bazarului, dându-şi, o dată în plus, girul pentru ca distracţia să înceapă. Mai mult, şeful administraţiei, alături de câţiva „curajoşi“ au dat tonul petrecerii, inaugurînd OZN-ul, una dintre cele mai noi „tiribombe“ din bîlci.

„În maşinuţe m-am mai dat, cînd erau băieţii mei mai mici. Cred că asta era în urmă cu vreo 15 ani… În asemenea echipamente mari, cu scaune sau «gheare» care se ridică şi te «întorc pe dos», nu am mai fost. Când eram copil, mă dădeam şi eu, ca restul prietenilor, în iuj şi ne prindeam, ne învârteam, ne

aruncam, ne încolăceam lanţurile… Îmi plăcea să mă dau şi acum, după cum s-a văzut, am fost un pic curajos până… mi-a pierit curajul. Asta, mai ales după ce am văzut că am luat viteză şi cei de la

primărie, de jos, râdeau, fără să spună careva să oprească echipamentul. Asta-i dragostea faţă de şef! Bine că am coborât sănătos“, a menţionat primarul Leoreanu.

Lesne de înţeles că atmosfera a fost una destinsă, însă pragmatismul celor care răspund de buna organizare a acestui eveniment nu a dispărut nicio clipă. „Aşa cum am avut planificat, astăzi, 28 iulie, inaugurăm parcul de distracţie cunoscut sub numele de Bâlciul Tradiţional Roman, care are loc de «Probajini», cum i se mai spune sărbătorii Schimbării la faţă. Până pe 6 august va avea loc această activitate, care are o vechime de peste 100 de ani în zonă. Cred că este o amenajare frumoasă în 2014, văd că este bine şi curat, cu spaţii mai largi, ceea ce este bine din punctul de vedere al accesului persoanelor şi asigurarea spaţiilor necesare pentru persoanele care vor veni pentru distracţie dar şi autospecialelor de intervenţie, la nevoie. Pot să le spun romaşcanilor că sunt aduse şi echipamente sau utilaje noi, penru a ridica la maxim adrenalina. Din punctul de vedere al asigurării ordinii, siguranţei, igienei, lucrurile sunt, de asemenea, bine puse la punct. Avem camere de supraveghere montate pe stâlpi şi, în acest an, vom avea o prezenţă majoră a Poliţiei Naţionale, a Poliţiei Locale şi a Jandarmeriei, atât în echipament militar cât şi în civil. Pentru prima dată, avem dislocate forţe atât de mari de jandarmi“, a mai menţionat edilul şef.