Daniel Lozonschi a preluat o primărie cu lucrări realizate în afara proiectelor
Rep.: Sunteţi la primul mandat de primar. În astfel de ipostaze, adesea se invocă „greaua moştenire.” În cazul dumneavostră,”beleaua” e cît casa… Cât primăria, ca să rămânem locului.
Dan Lozonschi: Într-adevăr, la noi datoriile sunt foarte mari şi „curg” pe două direcţii. În total este vorba de aproape 6 miliarde lei vechi. La Fondul de garantare aveam un debit de 4,3 miliarde lei vechi, din care, la finele anului trecut, am achitat suma 1,67 miliarde. Din banii primăriei, să ne înţelegem! Pentru diferenţă, este făcut un act de eşalonare. Conform acestul document, debitul urmează a se plăti integral în acest an.
Rep.: Asta înseamnă că rămâneţi fără aproape nici o resursă financiară la bugetul local…
D.L.: Din păcate, aşa e. La Tribunalul Neamţ suntem pe rol cu o acţiune judecătorească, în speranţa că vom „salva” bugetul local de o altă „gaură” în sumă de 197.000 lei, adică 1,97 miliarde lei vechi. Este o altă datorie pe care o avem către APRDP Bucureşti. Tot de la proiectul cu finanţare europeană ni se trage „beleaua” asta.
Rep.: E o situaţie cel puţin paradoxală…Cel mai răsunător „succes investiţional” din istoria comunei Brusturi, a venit şi cu „reversul medaliei”…Ca urmare a finanţării europene, comunitatea a beneficiat de investiţii în valoare totală de 2,5 milioane euro: asfaltarea unui drum comunal, sistemul de alimentare cu apă şi canalizare, construcţia centrului social de zi pentru elevi, tip after school. Comunitatea s-a ales cu lucrări de reală utilitate publică, dar şi cu belele…Cum de a fost posibil?
D.L: În cadrul proiectului european s-au executat lucrări suplimentare. Fiind vorba de o sumă mare, de peste 8 miliarde lei vechi, repectivele lucrări trebuiau puse pe SEAP, să poată participa la licitaţie şi alte firme. Pentru că nu s-a licitat, automat, cheltuielile au devenit neeligibile. În atari condiţii, lucrările suplimentare trebuiau făcute din fondurile proprii, ale bugetului local şi nu din fonduri europene.
Rep.: Aşa stând lucrurile, fostul primar nu a încercat să „dreagă busuiocul”?
D.L.: Ce să mai dreagă? După ce „dai cu bomba atomică”, ce mai poţi repara?
Rep.: Pentru celălalt debit, aveţi acţiune în instanţă. Credeţi că veţi scăpa?
D.L.: APDRP Bucureşti s-a legat de faptul că s-au făcut lucrări suplimentare, care nu prea erau necesare. Mai exact, s-a schimbat soluţia tehnică. Am să vă dau şi câteva exemple. La staţia de epurare s-a mai făcut un bazin de colectare. La after school, termopanul alb a fost înlocuit cu unul culoarea lemnului de stejar, cu mult mai scump. În proiect era prinsă doar refacerea acoperişului la centrul social de zi, dar s-a dărâmat tot şi acea anexă a fost refăcută din temelii. Sunt lucrări făcute, dar neincluse în proiect. Cel puţin aşa cum au fost realizate. Acum suntem în instanţă, nu ştiu care va fi verdictul final. Oricum, de la Piatra Neamţ, cu siguranţă, vor urma şi alte instanţe. Alte cheltuieli, altă „distracţie”… În plus, cât timp ne judecăm cu APDRP, nu mai putem accesa alte fonduri europe, suntem „tăiaţi de la porţie”. Doamne fereşte, sau nu fie pentru o perioadă mai lungă! Poate fi posibilă şi o interdicţie de 5 ani!
Rep.: Bugetul local e şi aşa unul de austeritate. În plus, aveţi şi aceste debite. Cum vă veţi descurca? Vă mai rămân bani barem pentru cheltuieli strict necesare comunităţii? Cât despre investiţii, nici vorbă…
D.L.: Absolut nimic nu mai putem face. Ca să nu mai amintesc de faptul că, la after school, prin proiect, ne-am angajat să-l avem funcţional. Adică să se asigure o masă pentru 40 de copii, cu asistenţa socială de rigoare, trebuie să avem acolo şi personal de specialitate angajat. Anual, o cheltuială de 800-900 milioane lei vechi. Din păcate, nu putem face nimic. Facem voluntariat pentru binele comunităţii, că fonduri la bugetul local n-avem.
