Primăria Piatra Neamț va contesta în Contencios suma alocată de la Guvern

Chitic, Dragos*La rectificarea bugetară de la finalul lunii octombrie, municipalitatea a primit de la Finanțe, pentru echilibrarea bugetului, 42.000 de lei *Primarul Dragoș Chitic va contesta suma, cerând să vadă criteriile în baza cărora s-au împărțit banii *Primăria din Roznov a primit de aproape șapte ori mai mulți bani decât cea din Piatra Neamț

Primarul interimar Dragoș Chitic va contesta în Contencios Administrativ suma alocată Primăriei Piatra Neamț prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț, la ultima rectificară bugetară, de la finalul lunii octombrie. Unul dintre capitolele avute în vedere la ultima rectificare bugetară este cel destinat echilibrării bugetelor locale, prin alocarea de fonduri către unitățile administrativ teritoriale (UAT), alocare ce se face prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Neamț.

Primăria Piatra Neamț a primit la această distribuire doar 42.000 de lei, deși municipalitatea solicitase acordarea a 28 de milioane de lei, bani cu ajutorul cărora s-ar fi acoperit necesitățile municipiului reședință de județ. „Vom contesta în Contencios Administrativ. Vom depune o contestație scrisă, motivând că nu s-au respectat criteriile menționate pentru alocarea respectivelor sume. Știm că, printre criteriile de alocare, se numără suprafața UAT-ului, numărul de locuitori, iar Piatra Neamț are 116.000 de locuitori, proiectele europene în derulare, iar la noi există și acest lucru. Mi se pare nefiresc modul în care s-au împărțit fondurile și nu găsesc nici o logică. Totul s-a făcut pe criterii politice, iar asta îi vitregește pe pietreni, pentru că am primit o sumă infimă față de necesități, chiar dacă am îndeplinit criteriile de alocare“, a declarat primarul Dragoș Chitic.

Criteriile pentru alocarea banilor, după cum apar menționate în Articolul 83 din Ordonanța de Guvern 20/2015, sunt următoarele: 55% în funcție de numărul locuitorilor unităților administrativ teritoriale, 15% în funcție de suprafața din intravilanul unităților administrativ teritoriale; 15%, în mod egal, unităților administrativ teritoriale cu un grad de colectare a impozitelor și taxelor locale pe proprietate de cel puțin 90% pe ultimul an; 15%, în mod egal, unităților administrativ teritoriale care implementează în anul 2015 cel puțin un proiect cu finanțare din fonduri externe nerambursabile, în baza declarației pe propria răspundere a ordonatorului principal de credite.

Primăria din Săbăoani, cea mai norocoasă la distribuirea banilor

Conform informațiilor publicate pe site-ul Administrației Județene a Finanțelor Publice Neamț, în județ, la ultima rectificare bugetară, au ajuns 16.932.000 de lei. Dacă multe dintre primăriile de comune se pot declara mulțumite de sumele repartizate, la orașe situația nu e chiar așa de îmbucurătoare.

Cea mai norocoasă primărie de oraș a fost cea de la Roznov, care a primit 281.000 de lei, în timp ce primăria din Târgu Neamț are doar 14.000 de lei, cea din Bicaz – 21.000 de lei, iar cea din Roman – 43.000 de lei.

Cei mai mulți bani la această rectificare bugetară i-a primit primăria din Săbăoani – 611.000 de lei, în timp ce vitregite la împărțeala fondurilor sunt UAT-urile din Tașca – 1.000 de lei, Dumbrava Roșie, Săvinești, Secuieni și Tarcău – câte 2.000 de lei, Cordun – 3.000 de lei și Alexandru cel Bun – 5.000 de lei.

Cinci UAT-uri au primit sume cuprinse între 500.000 și 544.000 de lei: Borlești – 536.000 de lei, Piatra Șoimului – 542.000 de lei, Pipirig – 503.000 de lei, Răucești – 544.000 de lei și Vânători – 500.000 de lei. Două primării au sume de peste 400.000 de lei: Petricani – 406.000 de lei și Tămășeni – 437.000 de lei, în timp ce numărul UAT-urilor care au primit peste 300.000 de lei este de nouă: Borca – 359.000 de lei, Doljești – 340.000 de lei, Horia – 355.000 de lei, Ion Creangă – 356.000 de lei, Podoleni – 322.000 de lei, Rediu – 369.000 de lei, Trifești – 310.000 de lei, Țibucani – 336.000 de lei și Zănești – 330.000 de lei.

21 de primării au primit sume de peste 200.000 de lei, în timp ce alte 25 au beneficiat de alocări cuprinse între 100.000 și 200.000 de lei și șapte au primit între 35.000 și 99.000 de lei.

Andreea AMARIEI