Primăria Piatra-Neamț a inaugurat primul Club al Seniorilor

Primăria Piatra-Neamț a inaugurat primul Club al Seniorilor din Piatra-Neamț. Acesta este situat în cartierul Precista pe bulevardul Decebal, bloc I4, parter. La deschiderea de astăzi a fost prezent primarul Dragoș Chitic si viceprimarii Luminița Vîrlan și Bogdan Gavrilescu.

Spațiul unde funcționează clubul este administrat de Uniunea Județeană a Pensionarilor și Persoanelor Vârstnice Neamț. În acest spațiu persoanele vârstnice din Piatra-Neamț vor putea să desfășoare activități de socializare și petrecere a timpului liber într-un mod cât mai plăcut. În cadrul clubului se vor organiza și activități de informare, activități culturale (mese rotunde, întâlniri tematice).

Sunt fericit că acum, în preajma Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, am putut oferi o bucurie seniorilor orașului nostru. Acesta este doar un început prin care ne dorim să aducem un zâmbet persoanelor vârstnice, iar pe această cale vă anunț că mi-am propus să realizez astfel de spații în fiecare cartier al orașului. Aștept să particip la primul concurs de șah organizat în cadrul clubului” a declarat primarul Dragoș Chitic