Primăria Alexandru cel Bun angajează administrator

PRIMARIE1În această perioadă, nemțenii cu pregătirea de administrator public pot găsi de lucru în primăria Alexandru cel Bun.

Candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, terminate cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe inginereşti, specializarea hidrotehnică, hidroenergetică sau electroenergetică. Tot pentru acest post, persoanele interesate trebuie să aibă vechime în exercitarea unei funcţii publice din clasa I, de cel puțin 9 ani și experienţă în exercitarea activităţii de administrator public, de  1 an de zile.

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare: a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;

  1. b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  2. c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  3. d) are capacitate deplină de exercițiu;
  4. e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  5. f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  6. g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea. Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății. În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului. Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.

V.ANDRIEȘ