Primari umiliți

fisc (1)

Au protestat degeaba…

*Din 11 puncte din protestul primarilor de comune a fost acceptat unul singur – cel referitor la formalitatea conducerii unor comisii

*Au cerut ca o parte a impozitului pe profitul agricol să rămână la comune – guvernul e surd

*Dar Fiscul vrea în continuarea să facă din primari și funcționarii locali perceptori pentru bugetul de stat

În vară, în numele  Asociației Comunelor din România, primarii au înaintat Guvernului un protest foarte virulent, din care cităm: „Sub umbrela democrației și a descentralizării  prost înțelese, chiar și mai prost aplicate, asistăm la subminarea capacității administrative a comunelor, a tuturor resurselor materiale, instituționale și umane, precum și a acțiunilor pe care acestea le desfășoară pentru exercitarea competenţelor stabilite prin lege”.

Au fost  apoi trecute în revistă actele normative care aduc atingere autonomiei locale, care fac traiul primarilor din ce în ce mai amar, fiind puși în imposibilitatea de a realiza investițiile pe care și le-au propus. Și ce-i mai grav, nu le pot finaliza nici pe cele aflate în derulare, unele fiind începute din prin 2008.

Nemulţumirile lor au fost exprimate în 11 puncte. Au protestat degeaba!

Nici acum, guvernaţii n-au venit cu soluţii la cele 11 probleme  semnalate de aleşii locali din mediul rural.

O sursă a supărării  lor o constituia şi Legea pentru restituirea imobilelor confiscate de comunişti. Lege pe care semnatarii protestului o considerau, în egală măsură, aberantă şi ilogică! „Primarul este desconsiderat în forma cea mai brutală şi înaltă cu putinţă, la nivel de lege…în Comisia locală pentru inventarierea terenurilor, adică la nivelul unităţii administrativ-teritoriale unde i s-a acordat încrederea de către cetăţeni prin vot direct, este un membru  subordonat unui reprezentant al prefectului.  Este imperativ necesar adoptarea unei măsuri, cât mai urgent cu putinţă, astfel primarului să i se recunoască autoritatea constituţională şi, pe cale de consecinţă,  să fie preşedintele Comisiei locale pentru inventarierea terenurilor”, se arăta în acel protest. Este singurul punct câştigat, din cele 11 revendicate. Primarii au fost puşi sefi la comisiile de inventariere constituite în baza legii privind retrocedarea bunurilor preluate abuziv în regimul comunist.  Asta pentru că nu era vorba de  dat bani.

Tot la  legea privind  restituirea proprietăţilor, primarii au mai avut o supărare, cea legată de plata lucrărilor cadastrale care se fac pentru aplicarea noilor prevederi.  Au rămas buni de plată!

Ba mai mult, acum, primarii sunt puşi să adune şi noile impozite agricole pe care trebuie să vireze integral la bugetul central. O colectă locală pentru …Înalta Poartă.  ”Respingem categoric o astfel de măsură, care ar face ca primarii să fie priviți de cetățeni că percep noi „biruri”, fără ca aceste venituri să facă obiectul utilizării pentru realizarea unor proiecte locale,” se menționa în protest. Au rămas cu respingerea, Finanţele vin cu impunerea…

Sup lupa protestului a intrat și organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente, noile reglementării fiind considerate aberante și ilogice. Primarii  se plâng că devin niște administratori care trebuie să joace după cum le dictează statul, cărora  li se impune care să fie nivelul chiriei pe pășune, nivel dictat în funcție de voința politică a decidenților. Situația  este şi acum neschimbată…

Un alt aspect pus în discuție este criza financiară şi insolvenţa unităţilor

administrativ-teritoriale, pentru care  s-a instituit o procedură inexistentă la nivelul celorlalte state ale Uniunii Europene, numai pentru a lovi în autoritățile administrației publice locale rurale,  unde s-au luat cele mai abuzive măsuri de subminare a capacității administrative, sunt de părere semnatarii Protestului. După  care întreabă: ”De ce criza și insolvența se aplică numai instituțiilor publice locale, iar cele centrale sunt exonerate de această procedură?”

Altă întrebare rămasă şi acum fără răspuns…

Tina CONDREA