Prima tranșă de vaccin antigripal a ajuns în Neamț

vaccin* Fiecare medic de familie va primi câte 15 doze

Persoanele cu risc major de îmbolnăvire cu gripă vor beneficia, rând pe rând, de imunizare prin vaccinare. Ieri, Direcția de Sănătate Publică Neamț a primit o mică parte din cele 33.000 de vaccinuri solicitate Ministerului Sănătății, urmând ca, teoretic, pe parcursul campaniei de imunizare, să fie distribuit și restul. Practic, însă, rămâne de văzut dacă nu se va întâmpla la fel ca anul trecut, când mai mult de jumătate din necesar s-a „volatilizat“ între scriptic și faptic.

„Am primit 4.800 de doze de vaccin antigripal din import, o primă tranșă din necesarul de 33.000 pe care l-am transmis la Ministerul Sănătății pentru desfășurarea campaniei din acest an, care va fi demarată la 15 octombrie 2015. Din această primă tranșă vom împărți câte 15 doze la fiecare medic de familie și vom da câte 100 de fiole la spitale, pentru imunizarea cadrelor sanitare din secțiile de specialitate. Astăzi anunțăm medicii de familie să vină să ridice dozele atribuite, pentru ca să poată începe vaccinarea persoanelor cu risc de pe listele proprii. Trebuie să menționez faptul că, în primele două săptămâni de raportare a cazurilor de viroze respiratorii și pneumonii nu am înregistrat niciun caz de gripă, iar în ultima săptămână au fost spitalizați 200 de nemțeni cu probleme respiratorii“, ne-a declarat dr. Roxana Pipirigeanu, epidemiolog șef în cadrul Direcției de Sănătate Publică Neamț.

La cabinetele medicilor de familie, dozele de vaccin vor fi administrate gratuit persoanelor cu risc, respectiv bătrânilor și bolnavilor cronic, în special persoanelor cu boli respiratorii și cardiace, dar și femeilor însărcinate. Mai beneficiază de imunizare gratuită personalului medical și de asistență socială și persoanele instituționalizate. Persoanele care nu prezintă factori de risc sunt, de asemenea, sfătuite să se vaccineze antigripal.

Vaccinul din acest an va avea în compoziția sa două tulpini de gripă A și una de grupă B, acestea fiind cele care au circulat cel mai mult în sezonul trecut. Modificările constatate în virusurile gripale impun ajustarea anuală a compoziției vaccinurilor pentru a include cele mai recente forme de virusuri de gripă, astfel că Organizația Mondială a Sănătății rescrie anual rețeta vaccinului antigripal.

Vaccinarea rămâne însă principala măsură pentru prevenirea gripei și reduce impactul epidemiilor.

Geanina NICORESCU