„Preveniți ghinionul“ marți, 13 octombrie

isu 2*Exerciții de alarmare inițiate de ISU Neamț se vor desfășura în tot județul * Scenariul prevede producerea unui cutremuri în zona Vrancei cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter

Semnificația zilei de 13 octombrie a fost prezentată ieri în conferința de presă susținută de locotenent-colonelul Mihai Ciprian Mitrea, șeful Inspecției de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț. Ziua informării Preventive și Ziua Internațională de Reducere a Riscurilor la Dezastre aduc un bun prilej pentru ca nemțenii să-și reamintească atitudinea și comportamentul corecte în cazul unui cutremur ce este simulat astăzi, de la ora 9,45, în tot județul. „Cu această ocazie vom verifica audibilitatea semnalului sonor de începere și de încetare a alarmării publice, ce va fi inițiat de la distanță, prin intermediul unui laptop. La nivelul municipiului Piatra Neamț, semnalul va fi dat de primarul în exercițiu,  Dragoș Chitic, din curtea Colegiului Național „Petru Rareș“. Avem și un chestionar pentru cetățeni, în scopul de a avea un feedback la această acțiune“, a precizat adjunctul ISU Neamț.

În ideea că oamenii informați reacționează mai bine în situații limită și victimele sunt mai puține, locotenent-colonelul Bogdan Jinga a prezentat la finalul conferinței de presă regulile de comportare la cutremur și imediat după producerea seismului, reguli ce sunt publicate pe site-ul instituției.

*Ziua informării preventive

Începând cu anul 2011, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență s-a raliat inițiativei derulate la nivel european, stabilind ca în fiecare zi de marți 13, să fie organizată „Ziua Informării Preventive“. Desfășurate sub sloganul „Preveniți ghinionul“, având ca logo pisica neagră, activitățile derulate în această zi urmăresc conștientizarea cetățenilor asupra pericolelor la care sunt expuși prin nerespectarea măsurilor de prevenire a diferitelor situații de urgență și familiarizarea acestora cu regulile de comportare menite a le proteja viața și bunurile.

Semnificației zilei de 13 octombrie de anul acesta

Pe parcursul ultimilor patru ani campania dezvoltată de UNISDR s-a concentrat pe includerea unor comunități mari în activitatea de management a riscului dezastrelor, comunități care dețin o cantitate foarte mare de informații despre vulnerabilitatea și expunerea la dezastre, din perspectiva proprie: copiii (2011), femeile și fetele (2012), persoanele cu dizabilități (2013) și persoanele în vârstă (2014). Toate aceste grupuri au o experiență comună și o înțelepciune care poate consolida pregătirea și răspunsul în fața dezastrelor pentru societate în ansamblul său. Ziua Internațională din acest an încheie această serie cu o privire către cunoștințele deținute de întreaga comunitate care este amenințată de dezastre și care trebuie să implementeze cunoștințele pe care le are referitor la tradiția și experiența în domeniul prevenirii dezastrelor.

Poveste pentru învățătură

Când Oceanul Indian a lovit în decembrie 2004, aproximativ 250.000 de oameni au fost uciși de-a lungul coastelor Asiei și Africii. În Insula Simeulue, o mică insulă aflată la doar 40 de km față de epicentrul cutremurului, aproape toată populația a supraviețuit datorită cunoștințelor transmise din generație în generație. Insula Simeulue situată pe coasta de vest a Indoneziei are o populație de 83.000 de locuitori care își câștigă existența din pescuit și agricultură. Ziua de 26 decembrie 2004 arăta ca oricare alta în Simeulue. Câțiva de copii se aflau pe țărmul mării și jucau fotbal când un puternic cutremur a lovit insula. Primul lucru la care s-au uitat a fost felul în care se manifestă oceanul. Când au văzut că a apărut refluxul au știut că trebuie să alerge pe dealuri. De unde au știut acest lucru? De la strămoșii lor. Astfel, în 1907 un puternic tsunami a lovit insula, iar învățătura străbunicilor a fost următoarea: când are loc un cutremur priviți oceanul, dacă este la reflux adăpostiți-vă pentru că va urma un  tsunami. Toată insula s-a refugiat pe dealuri și în 2004 au fost înregistrați doar 7 morți, față 100.000 înregistrați în regiunea vecină Aceh. Povestea Insulei Simeulue demonstrează puterea informației, a cunoștințelor, în reducerea impactului dezastrelor.

*Exercițiul de alarmare publică

Revenind la județul Neamț, mesajul transmis de ISU este următorul:

– Anual în județul Neamț mor 6 oameni în incendii, de regulă oameni în vârstă sau copii. Echipați-vă locuința cu detectoare autonome de fum;

– Anual în județul Neamț mor 6 oameni înecați. Respectați regulile referitoare la scăldat;

– La cutremurul din 1977 Toma Caragiu a decedat pe fondul nerespectării unor reguli de comportare după producerea cutremurului. Studiați campania de informare preventivă a IGSU „Nu tremur la cutremur!“

Scenariul cutremurului

Pentru a marca cele două evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava“ al județului Neamț va organiza un exercițiu de alarmare publică la nivelul județului Neamț, având în vedere următoarea situație ipotetică: În data de 13.10.2015 ora 09.45, în zona Vrancei s-a produs un cutremur de pământ cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter și o durată de 20 secunde, care s-a manifestat în zona de NE a Moldovei cu intensități de 6,8-7,2 pe scara MSK. În județul Neamț, efectele cutremurului au produs avarierea unor clădiri, a rețelelor electrice, de gaze naturale și de telefonie.

În data de 13.10.2015 la ora 09.45 la nivelul județului Neamț se va introduce semnalul Alarmă la dezastre, compus din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele (durata totală de două minute). Semnalul va fi emis de sirenele electrice și electronice aflate în proprietatea autorităților publice locale și a operatorilor economici sursă de risc. La ora 10.00 se va introduce semnalul Încetarea alarmei, care se compune dintr-un sunet continuu, de aceeași intensitate, cu durata de două minute.

Regulile referitoare la modul de comportare în caz de cutremur se găsesc pe site-ul http://nutremurlacutremur.ro/comportament.htm.

Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava“ al județului Neamț și inspectorul general al Inspectoratului Școlar al județului Neamț au propus spre aprobare prefectului județului Neamț Concepția exercițiului pentru situații de urgență cu tema „Activitatea personalului didactic și al elevilor din județul Neamț pe timpul și imediat după producerea unui cutremur“. Astfel, în baza aprobării domnului prefect în toate unitățile de învățământ din județul Neamț se vor executa exerciții de evacuare în caz de cutremur, documentele de organizare a acestei activități fiind postate pe site-ul http://www.isjneamt.ro/.

„Prin intermediul mass-media dorim să informăm conducerile instituțiilor și operatorilor economici din județul Neamț despre posibilitatea de a organiza în propriul obiectiv un exercițiu de evacuare în caz de cutremur, începând cu ora 09:45 în data de 13.10.2015. La adresa http://ijsunt.ro/reducerea_dezastrelor.php există mai multe informații în acest sens, precum și un formular de feedback“,  mai precizat Bogdan Jinga.

Activitățile desfășurate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava“ al județului Neamț cu ocazia zilei de 13 octombrie sunt postate pe site-ul de specialitate al Organizației  Națiunilor Unite.

Cristina Iordache