Prevenire şi cadouri de la poliţişti pentru elevi

prevenire3 Poliţiştii de la Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Poliţiei Neamţ au derulat vineri, 19 decembrie, două activităţi susținute de Consiliul Județean Neamț, Autoritatea Teritorială de Ordine Publică şi Inspectoratul Şcolar Neamţ.

Prima acţiune s-a derulat împreună cu profesorii şi elevii de la Liceul cu Program Sportiv Piatra Neamţ prin organizarea unei competiţii de minifotbal pe Stadionul Municipal. „Competiţia se înscrie în cadrul proiectului „Violenţa te costă scump”! inițiat de Inspectoratul de Poliție al județului Neamț și care se derulează pe parcursul anului școlar 2014-2015. Elevi de clasa a V- a şi a VI- a au participat activ la meciul organizat, purtând tricouri personalizate cu mesajul „Da sportului, Nu violenţei”!, iar la final elevii au fost premiați cu diplome, cupe şi cadouri constând în dulciuri, oferite cu sprijinul direct al Consiliului Judeţean Neamţ şi al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Neamţ”, a declarat subcomisarul Constantin Irina, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ. Unul dintre elevi a fost premiat cu o diplomă pentru înalt spirit civic, având în vedere că acesta a acţionat prompt, apelând numărul unic 112  într-o  situaţie care punea în pericol viaţa bunicii sale.

În ultima săptămână poliţiştii de la Prevenire au derulat mai multe activități în școli, unde au fost difuzate filmulețe tematice, s-au organizat concursuri, au fost oferite materiale de informare și cadouri. „O astfel de activitate a fost desfășurată în data de 18 decembrie 2014 cu elevii din clasa I ai Școlii Gimnaziale nr. 2 din Piatra Neamț, unde cei mici grupați pe trei echipe, respectiv ”Săniuțele ”, ” Fulgușorii” și ”Oamenii de zăpadă”, au participat la un concurs de întrebări și răspunsuri pe teme educativ-preventive”, a mai spus oficialul Poliţiei Neamţ.  Efortul celor mici a fost răsplătit de polițiști prin oferirea de cadouri constând în dulciuri, medalii, diplome și ”legitimații de polițist pentru o zi”.

În colaborare cu Inspectoratul Şcolar Neamţ s-au realizat şi s-au publicat pe site-ul instituţiei două scrisori ce conţin un set de reguli cu recomandări educativ-preventive  pentru reducerea riscului victimizării acestora în așteptarea lui Moș Crăciun.

 

SCRISOARE PENTRU ELEVI ȘI PĂRINȚI

Sfaturi pentru copii

 

-Când sunteţi singuri este bine să nu purtaţi cheia de la intrarea în locuinţă la vedere şi nici să o ascundeţi în locuri unde ar putea fi găsită uşor de răufăcători, care astfel pot intra în locuinţa voastră.

-Niciodată nu deschideţi uşa necunoscuţilor, chiar dacă vă spun că sunt trimişi de părinţii voştri, uşa trebuind să fie încuiată şi asigurată cu lanţul de siguranţă.

-Deci spuneţi părinţilor voştri să vă asigure locuinţa prin orice mijloace pentru ca voi să fiţi în siguranţă, iar vizorul apartamentului vostru să fie la înălţimea voastră pentru a putea vedea cine este la uşă.

-Traversaţi strada numai pe la semafor sau pe la trecerea de pietoni, fără să alergaţi, dar în pas vioi;

-Nu faceţi derdeluşul în apropierea străzilor;

-Nu vă plimbaţi cu săniuţele pe stradă şi nu faceţi manevre bruşte ca să dezechilibreze sau să răstoarne săniuţa, mai ales dacă vă aflaţi lângă partea carosabilă:

-Nu vă jucaţi decât în locuri special amenajate şi cât mai departe de străzile pe care circulă maşini;

-Atenţie când aruncaţi cu bulgări! Este posibil ca cel vizat să se ferească, să alunece sau să ajungă în strada pe care circulă maşini.

 

Sfaturi pentru părinţi

 

            Perioada sărbătorilor de iarnă aduce pentru cei mici o mulțime de bucurii, iar pentru aceștia plecatul la colindat în perioada Crăciunului și a Anului Nou este una dintre cele mai așteptate.

Pentru a evita victimizarea copilului dumneavoastră atunci când se află la colindat vă recomandăm:

 

-Însoțiți copilul mai ales dacă pleacă pe timp de seară sau noapte la colindat;

-Stabiliți exact locațiile și traseul pe care urmează să-l parcurgă atunci când merge la colindat;

-Stabiliți și verificați cu ce copii se va deplasa să colinde;

Impuneți-le  copiilor să plece la colindat doar pe timp de zi și recomandați-le să evite zonele izolate;

-Este bine să le reamintiți să nu se lase niciodată invitați de necunoscuți într-un loc, la o petrecere sau la o plimbare cu mașina.

 

Cristina Iordache