Premieră în Neamț: La Târgu Neamț, prima Bursă a muncii destinată persoanelor defavorizate

*Deși se plâng de lipsă de personal, puține firme se bat pe oamenii din această categorie socială
*În total, la această acțiune au venit 4 angajatori și peste 200 de persoane defavorizate

În premieră, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Neamț a organizat la Sala de ședințe a Primăriei din Târgu-Neamț, Bursa locurilor de muncă pentru persoane defavorizate. Chiar dacă mobilizarea a fost bună, puține firme s-au arătat interesate pentru această acțiune, menită să plaseze în câmpul muncii cât mai multe persoane defavorizate. Interesant că din numărul total de posturi oferite, aproape jumătate și-au găsit doritori, respectiv 20. Tot în cadrul acestui eveniment, târgnemțenii au fost invitați să se înscrie la anumite cursuri de formare profesională.
“Pentru această bursă au fost contactați 20 de agenți economici, la bursă fiind prezenți 4, care au oferit 40 de locuri de muncă corespunzatoare cu pregătirea profesională a persoanelor cărora li s-a adresat această acțiune, respectiv în confecții, construcții și muncitori necalificați pentru salubrizare. În plus, participanții au avut ocazia să se înscrie și la două programe de formare profesională, e vorba de operator-confecționer îmbrăcăminte și lucrător în structuri pentru construcții. În total, la bursă au venit 206 de persoane, din care 8 au optat pentru un curs de calificare, iar 21 au fost selectate de către angajatori în vederea încadrării”, ne-a declarat Daniel Chirilă, directorul executiv al AJOFM Neamț
V. ANDRIEȘ