Premiera “Ai grijă ce-ţi doreşti” la Sala Studio a Teatrului Tineretului

tabacaru

*Deschiderea stagiunii acasă este anunţată pentru 1 decembrie

Trupa de actori a Teatrului Tineretului continuă seria spectacolelor itinerante cu o deplasare la Bicaz şi una la Botoşani, programate pentru luna aceasta. “La Bicaz urmează să ajungem în perioada următoare, deocamdată nu s-a stabilit data, iar la Botoşani mergem spre sfârşitul lunii, suntem invitaţi la Festivalul de Teatru “Matei Vişniec” a declarat Liviu Timuş, directorul TT, care mai spune că există speranţe ca teatrul să se deschidă anul acesta.

Timpul rămas până la sărbătorile de iarnă nu mai e chiar atât de mult, însă ar fi suficient pentru retuşurile şi lucrările care se mai fac la interior, astfel încât să se poată susţine spectacole. “Se lucrează la scaunele de la loje, care sunt cam joase, şi mai este de refăcut acustica sălii. Ar trebui să vină specialiştii să facă măsurători ca să putem face ce e de făcut în ce priveşte asigurarea unei acustici corespunzătoare. Trebuiau montate de la început nişte panouri fonoabsorbante, apoi trebuia îmbrăcate în pluş special, să putem avea din nou o acustică potrivită. Vom vedea ce vor spune specialiştii şi sperăm ca acestea să fie singurele retuşuri înaintea deschiderii oficiale a teatrului, sperăm poate până la sfârşitul anului”, a mai spus directorul TT.

Stagiunea 2013 – 2014 a început cu premiera “O…ladă” prezentată de actorii pietreni la festivalul de teatru de la Iaşi, pe 11 octombrie. De atunci, trupa a pregătit alte spectacole. “Abia aşteptăm să jucăm în teatrul nostru, avem pregătite o serie întreagă de premiere pentru această stagiune, patru spectacole, nu mai rămâne decât să fie redeschis” a adăugat Liviu Timuş. Cele patru premiere ale TT sunt “O… ladă” o creaţie colectivă după Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, “Gărgăriţele se întorc pe pământ”, de Vasili Sigarev, un spectacol realizat de Alexandru Mâzgărean, în scenogarfia lui Romulus Boicu, spectacolul “Ai grijă ce-ţi doreşti” un spectacol în regila lui Tudor Tăbăcaru – anunţat a avea premiera de 1 decembrie şi care se speră să fie prezentat în sala studio a TT. “În pregătire este a patra premieră a stagiunii 2013 – 2014, un proiect interesant spunem noi, cu multă coregrafie şi muzică într-o montare specială, colectivă” a mai spus directorul TT despre spectacolul dedicat copiilor “Bun venit în lumea lui nenea Iancu”.

Cristina IORDACHE