Premianţii concursului „Ana are mere… pentru zimbri”

Cea de-a VI-a ediţie a concursului „Ana are mere… pentru zimbri”, organizat de Administrația Parcului Natural Vânători Neamț, şi-a desemnat câştigătorii. Cea mai mare cantitate de furaje (1881 kilograme) a fost colectată de elevii clasei a IV-a A de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Piatra-Neamț, coordonați de prof. înv. primar Ramona Atomei. Concursul se adresează preșcolarilor, școlarilor și liceenilor, organizați la nivelul claselor, hrana dăruită de copii asigurând un plus de vitamine legendarelor animale, pe perioada sezonului rece. Potrivit regulamentului, clasa care colectează cantitatea cea mai mare de furaje este declarată câștigătoare și recompensată cu un premiu constând în rechizite. De asemenea, cadrele didactice participante primesc diplome și adeverințe de participare. După cum informează organizatorii, ediţia din acest an „a fost o ediție a recordurilor de 3 ori, înregistrându-se cea mai mare cantitate de furaje colectate (15,4 tone), cele mai multe unități de învățământ implicate (20) şi cei mai mulți participanți de până acum (peste 2000 de elevi și cadre didactice).” Prima ediţie a campaniei „Ana are mere… pentru zimbri!” s-a desfăşurat în anul 2013, la acea ediţie colectându-se aproape 1 tonă de furaje. La a doua ediţie au fost colectate circa 4 tone de furaje, iar în anul 2015, nu mai puțin de 6 tone de suculente și cereale au făcut deliciul turmei de zimbri de la Vânători Neamț. În anul 2016 au fost colectate 4,5 tone, ca urmare a parteneriatului încheiat cu Asociația Ecoturistică ECO – CLUB 20 Ozana și Inspectoratul Școlar Județean Neamț, în timp ce anul trecut circa 4,2 tone de furaje au ajuns la zimbri.

Irina NASTASIU