Prefectul Vasile Panait a emis 518 ordine într-un an!

RAPORT DE EVALUARE A REZULTATELOR ACTIVITĂŢILOR DESFĂŞURATE DE INSTITUŢIA PREFECTULUI JUDEŢUL NEAMŢ ÎN ANUL 2017

Ieri, la sediul Palatului Administrativ Neamţ, Comitetul judeţean pentru situaţii de Urgenţă şi Instituţia Prefectului şi-au prezentat rapoartele de activitate. „Vă mulțumesc că ați raspuns invitației noastre și, fiind prima întâlnire cu o parte din dumneavoastră, dați-mi voie să încep cu urările de bine cuvenite la început de an”, a spus prefectul de Neamţ. Şedinţa a fost continuată de următoarea prezentare: Este deja o tradiție dar și o prevedere legală care face referire la prezentarea, de către fiecare instituție publică a unui raport de activitate, cel puțin odată pe an, document care se găsește publicat și pe pagina de internet. Astfel de evaluări constituie un exercițiu de transparență și un semn de respect față de cetățeni, iar pentru noi este totodată un instrument de analiză în scopul îmbunătăţirii activităţii. Am ţinut să realizăm această evaluare în cadrul Colegiului prefectural, invitând la acest eveniment și partenerii noștri sociali în semn de apreciere pentru buna colaborare pe care am avut-o. La preluarea mandatului de prefect am începutul activitatea cu trecerea în revistă a tuturor resurselor umane și materiale, a organizării, procedurilor şi raporturilor de lucru ale instituției. Am găsit un mediul de lucru bine organizat, o instituție care a primit cerificarea privind sistemul integrat de management ISO. Am spus de la început că sunt adeptul dialogului, transparenței și că ușa prefectului va fi întotdeauna deschisă cetățenilor, reprezentanților autorităților administrației publice locale și ai celorlalte instituții. Legat de aceasta am folosit cadrul instituțional al comisiei de dialog social și am căutat să aduc părțile implicate în dialog pentru rezolvarea unor probleme concrete cum ar fi deblocarea ridicării gunoaielor, probleme ale taximetriștilor sau cele ale instructorilor auto. Analizând perioada pe care am parcurs-o împreună pot spune că nu a fost un an cu probleme majore, dar nici lipsit de dificultăți. Și în vara anului 2017 am avut gospodării afectate de fenomenele meteorologice periculoase. Nu voi intra în amănunte pentru că, în cadrul acestei întâlniri vom avea și un raport al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență. Vreau doar să subliniez că în urma demersurilor inițiate de instituția noastră, cu sprijinul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială, 51 de cetățeni afectați de inundații sau de incendii au primit ajutoare bănești puse în plată până la sfârșitul anului trecut, în sumă de 177.000 lei. O zonă de interes pentru public o reprezintă cele două servicii comunitare – pașapoarte și înmatriculări. Pentru îmbunătățirea accesului publicului, anul trecut s-a reușit operaționalizarea unui ghișeu în plus, atât la pașapoarte cât și la înmatriculări. Cetățenii se pot programa on line la cele două servicii comunitare, reducând astfel timpul de așteptare la ghișee. Tot de anul trecut a fost introdus sistemul de supraveghere video a probei practice a examenului pentru obținerea permisului de conducere și s-a realizat sistemul de supraveghere video a spațiilor de lucru cu publicul, în vederea monitorizării activităților desfășurate. Am subliniat aceste măsuri pentru că, în situația în care numărul de personal este limitat și insuficient, ele erau foarte necesare, având în vedere creșterea semnificativă a numărului de cereri pentru serviciile oferite. Astfel numai pentru înmatricularea vehiculelor au fost depuse în plus față de anul anterior 12560 de documentații și s-au editat cu 8646 permise mai mult.. Și la paşapoarte s-au înregistrat 26.445 cereri pentru eliberarea pașapoartelor simple, față de 21.680 în anul 2016. Mi-am propus, de la început, un management modern, consultativ și am încurajat demersurile făcute de echipa responsabilă, pentru recertificarea Sistemului Integrat de Management Calitate – Mediu – Sănătate și Securitate în Muncă. Nu vreau să insist cu prezentări de statistici sau rezultate ce pot fi accesate din Raportul publicat pe site-ul instituției, vreau totuși să vă supun atenției doar câteva cifre ce dau o imagine privind dimensiunea activității funcționarilor din instituție, care compensează prin profesionalism, numărul restrâns de personal. Astfel, în cursul anului 2017 au fost controlate din punct de vedere al legalităţii un număr de 37.893 acte administrative și s-au adoptat 393 de hotărâri în urma analizei a 830 de documentații de fond funciar transmise de autorităţile locale. S-a asigurat reprezentarea instituţiei într-un număr de 975 dosare aflate pe rolul instanţelor de judecată. S-au verificat şi rezolvat 567 de petiţii și 62 de cereri înregistrate în temeiul Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Au fost înregistrate 2941 de cereri pentru aplicarea apostilei şi au primit rezolvare un număr de 4201 de acte. Deasemenea au fost emise 518 ordine ale prefectului. Am promovat aceeași deschidere în relația cu serviciile publice deconcetrate. În afara activităţii desfăşurate periodic, în cele 10 comisii şi comitete care funcţionează, în coordonarea instituţiei noastre, am avut peste 80 de întâlniri operative cu conducătorii acestora, în cadrul cărora problemele au fost discutate și rezolvate punctual și în limitele legii. Serviciile publice deconcentrate au desfăşurat peste 200 acţiuni din care, o parte au fost iniţiate de către Instituţia Prefectului, iar la altele instituţia a avut calitatea de partener, acţiuni legate în special de programele guvernamentale, proiecte, situaţii de urgenţă, precum şi acţiuni comune de evaluare si control, dispuse prin 27 de ordine ale prefectului. Așadar punem punct anului trecut, valorificăm experienţele bune și mergem mai departe stabilindu- ne ca principale priorități îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor, asigurarea în continuare a transparenței activității instituției, verificarea respectării legii la nivel teritorial și nu în ultimul rând grija față de siguranța cetățeanului – publică, socială și în situații de urgență. Nu pot să închei însă, fără a aminti că toate aceste rezultate ale anului trecut nu ar fi fost posibile fără sprijinul tuturor instituţiilor de la nivelul judeţului cărora le aduc mulţumiri pentru întreaga colaborare.