Posturi de îngrijitor persoane în Marea Britanie

JOB1*Salariul pornește de la 1.000 de lire sterline *Firma organizează cursuri de pregătire profesională

În aceste zile, o firmă din Marea Britanie, respectiv Avanta Care LTD, vrea să angajeze 50 de lucrători din România, în ocupația de îngrijitor de persoane.

Pe lângă leafa atractivă, cuprinsă între 7 și 7,52 de lire pe oră, britanicii mai oferă și cursuri de pregătire în primele 5 zile. În timpul școlarizării, cei selectați vor fi cazați la un hotel din zonă. Firma plătește 28 de zile de concediu anual, plus asigurările obligatorii. Viitorii angajați vor primi gratis și uniforme de lucru. Persoanele interesate de aceste joburi trebuie să aibă o vechime în muncă de 10 ani și să vorbească bine limba engleză, respectiv nivel B1. Ca sarcină de serviciu, viitori angajați vor trebui să îngrijească pacienții la activitățile zilnice ale acestora, la servirea mesei și hrănirea lor. Se lucrează câte 35 de ore pe săptămână, dar există și posibilitatea de a efectua ore suplimentare. Firma angajatoare își desfășoară activitatea în zona Leeds.

Durata contractului va fi pe o perioadă nedeterminată. Se va aplica CV model Europass, care va fi completat în limba engleză, și trimis la următoarea adresă de e-mail: corina@avantacare.com. CV-urile trebuie expediate până în data de 30 iunie 2016.

V. ANDRIEȘ