Postul de preşedinte al CAS Neamţ a fost scos la concurs!

dr. Spînoiu

Doctoriţei Magda Spînoiu i s-a limitat mandatul

La o săptămână de la reconfirmarea pe funcţia de preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ, „pe termen nelimitat”, dr. Magda Spînoiu s-a pomenit cu o adresă din partea Casei Naţionale de Sănătate, prin care i se aduce la cunoştinţă că postul este scos la concurs.

Termenul limită de depunere a dosarelor este data de 21 octombrie 2013, până la ora 17. Această precizare este foarte importantă pentru dr. Spînoiu, dacă va dori să se înscrie la examen, având în vedere ultima experienţă neplăcută prin care a trecut, la înscrierea la concursul organizat prin ianuarie 2013. Atunci, cei de la CNAS au stabilit că a trimis dosarul de înscriere cu întârziere şi nu i-a mai acceptat candidatura. Dar nici unicul candidat de atunci, Eugen Truţă, nu a avut noroc, clasându-se pe un ruşinos ultim loc în ordinea mediilor obţinute pe ţară, cu nota 1.

Nu am reuşit să aflăm dacă d-na dr. Spînoiu se va înscrie la concursul care va avea loc în data de 19 noiembrie 2013. În orice caz, pe data de 23 octombrie 2013 se vor afişa rezultatele selecţiei dosarelor de concurs, pe baza îndeplinirii condiţiilor de participare.

Poate participa la concurs orice persoană aptă medical, fără condamnări pentru săvârşirea unei infracţiuni, care are calitatea de asigurat, îndeplineşte condiţiile de studii şi vechime potrivit cerinţelor postului, respectiv studii superioare de lungă durată, pregătire managerială în domeniu, vechime în specialitate de minimum 5 ani şi activitate în management de minimum 3 ani.

 

Geanina NICORESCU