Portretele de la Vânători pe simezele galeriei „Mircea Cancicov” din Bacău

afis porttret

Lucrările realizate de pictorii paticipanţi la tabăra de creaţie „colecţia de azi – Portret” vor fi expuse la Centrul de Afaceri şi Expoziţional „Mircea Cancicov”din Bacău. Vernisajul expoziţiei are loc joi, 26 septembrie, la ora 15, apoi lucrările vor fi expuse la Biblioteca Națională a României, începând din ziua de 12 noiembrie.

La tabăra găzduită de la Parcul Natural Vânători au luat parte 14 pictori nemţeni şi din alte opt oraşe din ţară.

În expoziţia de la Bacău vor expune tablouri pictorii Florin Constantin Andrişan, care trăieşte la Paris, în Franţa, Dumitru Bezem (Piatra Neamţ), Dumitru Bostan jr. (Piatra Neamţ), Mircea Radu Ciacâru (Piatra Neamţ), Radu Ciurariu (Iaşi), Vasile Crăiţă Mândră (Bacău), Petru Diaconu (Piatra Neamţ), Gheorghe Dican (Râmnicu Vâlcea), Laurenţiu Dimişcă (Piatra Neamţ), Dumitru Bogdan Enache (Iaşi), Mimi Revencu Niţă (Piatra Neamţ), Mihai Perca (Bistriţa Năsăud), Ştefan Potop (Piatra Neamţ) şi Vasile Soponariu (Bucureşti).

Proiectul de la Vânători, care a început cu tabăra de la Potoci, din luna iulie, a fost iniţiat de  Fundaţia “C.M.Imago” cu sprijinul Administraţiei Fondului Cultural Naţional (A.F.C.N.) şi şi-a propus promovarea portretisticii româneşti.

C. IORDACHE