Porţi Deschise la ISU Neamţ, de Ziua Protecţiei Civile

Astăzi, 28 februarie, pentru a marca Ziua Protecției Civile din România, între orele 09:00 – 15:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Petrodava” al județului Neamț va organiza Ziua Porților Deschise. Vizitatorii sunt așteptați la sediile subunităţilor de pompieri din municipiul Piatra Neamț, Roman și orașul Tîrgu Neamț, prilej cu care vor fi prezentate mijloacele de intervenție în caz de dezastre și modul de folosire a acestora, precum și modul de comportare în cazul producerii acestora. Concomitent, se va organiza un punct de informare preventivă în incinta Shopping City Piatra Neamț. „În cadrul unei şedințe festive vor fi prezentate mesajele transmise de către Ministrul Afacerilor Interne, Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență şi Inspectorul General al I.G.S.U. şi se vor acorda recompense acelor cadre militare, care s-au evidenţiat în activitatea profesională şi au obţinut rezultate deosebite, se vor acorda diplome și premii pompierilor care au obținut locuri fruntașe la competițiile sportive dedicate Zilei Protecției Civile din România”, a transmis ISU Neamţ. La cei 85 de ani de existenţă, protecţia civilă se prezintă ca o structura flexibilă, capabilă să asigure un climat de încredere şi siguranţa cetăţenilor, demonstrat de înaltul profesionalism al cadrelor militare şi personalului civil, pe timpul intervenţiilor pentru înlaturarea efectelor produse de dezastre. Acest lucru s-a realizat prin îmbunătăţirea managementului apărării împotriva dezastrelor, prin acţiuni de identificare a riscurilor potenţiale de producere a dezastrelor cu urmări distructive majore asupra populaţiei, infrastructurii şi mediului, adaptarea şi perfecţionarea bazei legislative în concordanţă cu cerinţele integrării în NATO şi UE. Reprezentanţii ISU Neamţ mai subliniază că, la cei 85 de ani, “Protecţia Civilă reprezintă o structură de bază a ţării, modernă şi eficace, cu vocaţie europeană, menită să asigure siguranţa şi liniştea comunităţii şi cetăţeanului. Urmând spiritual unor tradiţii de zeci de ani, lucrătorii de astăzi ai protecţiei civile îşi onorează, uneori cu preţul sacrificiului suprem, misiunea umanitară de protejare a vieţii şi avutului cetăţenilor în situaţii de urgenţă”.

Geanina NICORESCU