Portal de informare în aşteptarea campaniei de imunizare împotriva gripei  

virozeAsociaţia Pro Imunizare a relansat portalul de informare www.stopgripa.ro. Utilizatorii internetului se pot informa despre afecţiunile respiratorii de sezon, pot afla care sunt simptomele gripei şi evoluţia acesteia la nivel naţional şi global. La nivelul judeţului nostru, Direcţia de Sănătate Publică Neamţ a  solicitat în total 32.360 doze de vaccin.

Vor fi imunizate persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 64 ani în evidenţă cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astmă sau virusul imunodeficienţei umane, cadre sanitare medii şi personal auxiliar, atât din spitale, cât şi din unităţile sanitare ambulatorii, inclusiv salariaţi ai instituţiilor, adulţi şi copii, rezidenţi în instituţii de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngrijiri la domiciliu persoanelor cu risc înalt, persoane de peste 65 de ani. Copiii, vârstnicii de peste 65 de ani, femeile gravide, bolnavii ce suferă de afecţiuni cronice şi personalul sanitar trebuie să beneficieze de vaccinare cu prioritate.

Campania de imunizare împotriva gripei se va derula, ca de fiecare dată, prin cabinetele medicilor de familie şi în unităţile sanitare cu paturi.

Deocamdată, în judeţul Neamţ nu a fost depistat niciun caz de gripă, însă numărul bolnavilor cu afecţiuni respiratorii depăşeşte 1.500. Astfel, săptămâna trecută medicii de familie din judeţ au raportat la DSP Neamţ existenţa a 1.196 cazuri de viroze respiratorii şi 312 de pneumonie, 121 dintre îmbolnăviri având forme mai grave, care au necesitat tratament de specialitate în spital.

 

Geanina NICORESCU