”Ponta te arde cu pompa!” / Nemțeni la protestul anti-scumpire carburanți

pmp1

*primarul Gheorghe Ştefan a mers la Bucureşti cu câteva sute de membri ai Mişcării Populare din Neamţ *circa 10.000 de oameni au cerut demisia guvernului şi anularea majorării accizei la carburanţi

Gheorghe Ştefan a fost unul dintre susţinătorii mitingului de protest organizat de Mişcarea Populară împotriva creşterii accizei la carburanţi.
Prezent sâmbătă la Bucureşti, alături de câteva sute de membri ai Mişcării Populare din Neamţ, Gheorghe Ştefan s-a aflat pe scenă alături de Elena Udrea, Mihaela Stoica, Eugen Tomac, Florin Popescu, Teodor Baconschi, Cristian Preda sau Toader Paleologu.
Aproape 10.000 de oameni, îmbrăcaţi în blugi şi bluze albe au venit în faţa Palatului Victoria pentru a-şi declara nemulţumirea faţă de creşterea preţului la carburanţi începând cu 1 aprilie.
Membru al Fundaţiei Mişcarea Populară, Gheorghe Ştefan a primit, pe scenă, din partea deputatului Florin Popescu, o minge albă de handbal.
”Îi dau domnului primar Ştefan o minge pentru că este un om de fotbal care a ştiut întotdeauna să bage mingea în poartă”, a declarat deputatul Florin Popescu.
”Asta este o minge de handbal, este bună pentru primarul de Roman, Laurenţiu Leoreanu”, a spus primarul de Piatra Neamţ, făcând referire la echipa de handbal HCM Roman, aflată sub finanţarea primăriei romaşcane.
Primarul de Piatra Neamţ a spus că „este o zi frumoasă şi nu e niciun nor pe cer, ceea ce este un semn de la Dumnezeu că Mişcarea Populară va învinge”. „Cele bune să se-adune şi cele rele să se spele”, a mai spus el, arătând că „cele bune” sunt ideile Mişcării Populare, iar „cele rele” deciziile guvernanţilor.
Unii dintre participanţii la miting au purtat veste cu sigla PMP şi pancarte cu mesaje precum: ”Nu accizei Ponta! Ponta te arde cu pompa”, ”Taxa Victor Viorel te arde la portofel”, ”Ponta, demisia”, ”Traian Băsescu alături de Mişcarea Populară”. Participanţii la miting, între care ţărani în costume populare, au steaguri cu sigla PMP şi steagul României.
”Suntem peste 10.000 de oameni care spunem de aici, din această piață, guvernului Ponta că trebuie să plece acasă. Suntem aici pentru că ne pasă de România, ne pasă de români. Suntem aici pentru că noi credem că mai avem o șansă să trăim bine în această țară. Pentru asta însă trebuie să trimitem acasă acest Guvern Ponta, un guvern care de care de doi ani minte România.  Da, sunt doi ani de când ne-am procopsit cu acest guvern. Acum doi ani de zile Ponta și Antonescu au mințit că vor veni ei şi vor face ca în România să se trăiască mai bine. Au spus că vor face un milion de locuri de muncă, dar șomajul este din ce în ce mai mare, au închis şantiere, au închis firmele,  au închis locurile de muncă, au oprit fondurile europene, au sărăcit această țară și în fiecare zi de minte domnul Ponta la televizor că este bine în România”, a declarat deputatul Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea.
Parlamentarul de Neamţ a arătat că  la 1 aprilie ”s-a gândit Ponta să scumpească preţul la benzină şi motorină”.
”Vor fura din buzunarul fiecărui român încă 50 de euro pe an. Vom plăti cu toții pentru că baronii locali ai PSD au nevoie de bani au nevoie să-şi umple puşculiţele, să cumpere în an electoral 2014 voturile celor care sunt dispuși să ţi le vândă pe o pungă de făină sau un pui congelat” , a mai spus deputatul de Roman.
Preşedintele Traian Basescu a semnat, vinerea trecută, petiţia iniţiată de Partidul Mişcarea Populară împotriva majorării accizei la carburanţi, masură ce ar urma să intre în vigoare începând cu data de 1 aprilie. ”La miting nu o să particip, dar le-am promis că semnez şi eu petiţia. Consider taxa asta inutilă, bugetul de stat nu avea nevoie de banii ăştia. Sunt bani pentru baronii locali”, spunea Traian Băsescu.

G.Apetrii