Pompierii voluntari şi din privat, la concurs în Focşani Anul viitor, ISU Neamţ va găzdui competiţia

Serviciul voluntar pentru situații de urgență al comunei Săbăoani și Serviciul privat pentru situații de urgență al operatorului economic S.C. CERSANIT ROMÂNIA S.A. ROMAN au participat, în perioada 9-11 iulie, în municipiul Focșani, la etapa interjudețeană a Concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență, competiție organizată de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Anghel Saligny” al județului Vrancea. La această competiţie au participat echipajele reprezentative ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență din județele Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava, Neamț, Bacău și Vrancea. Echipele participante s-au întrecut în parcurgerea probelor de Ştafetă; Pista de îndemânare şi viteză;Dispozitivul de intervenţie. La finalul competiției lotul serviciului voluntar pentru situaţii de urgenţă al comunei Săbăoani a ocupat locul IV în clasamentul general și locul III la proba „Ștafeta 4 x 100 metri”, iar lotul serviciului privat pentru situaţii de urgenţă al S.C. CERSANIT ROMÂNIA S.A. ROMAN a ocupat locul III în clasamentul general și locul III la proba „Dispozitivul de intervenție”. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț va fi gazdă pentru celelalte județe participante la această competiție în anul 2019.

Geanina NICORESCU