Pompierii nemțeni cu dor de Eminescu

isu1Semnificația zilei de 15 ianuarie le-a oferit pompierilor nemțeni prilejul de a se bucura din nou de genialitatea poeziei eminesciene printr-un moment festiv dedicat împlinirii a 166 de ani de la nașterea marelui nostru poet.

Festivitatea de la Detașamentul de Pompieri Piatra Neamț a avut-o ca invitată pe profesoara Georgeta Luminița Vârlan, directoarea Colegiului Național „Petru Rareș“, care le-a vorbit militarilor nu doar despre opera lui Mihai Eminescu, ci și despre viața scurtă, dar prodigioasă a Luceafărului poeziei românești. „Poezia este latura cunoașterii spre care s-a aplecat cel mai mult Mihai Eminescu, iar doamna profesoară a amintit unele citate prin care poetul își exprima sentimentele și gândurile. În afară de poet, Mihai Eminescu a fost gazetar, prozator, bibliotecar, profesor și revizor școlar“, a spus locotenentul Andrei Grancea, ofițerul de presă al Inspectorsatului pentru Situații de Urgență Neamț.

Expunerea bogată și mărturisirea de credință rostită de Luminița Vârlan – „cele mai prețioase lucruri din viața mea sunt limba română, cerul de sus și opera lui Eminescu“ – i-au determinat pe militarii aflați în sală să îi promită că vor parcurge mai des operele Luceafărului poeziei românești și să îi ceară să revină la unitate în împrejurări similare.

Cristina IORDACHE