Pompierii din toată țara se întrec la atletism și cros, pe Stadionul Ceahlăul

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț și municipiul Piatra Neamț sunt gazde ale ediției de anul acesta a Cupei Asociației Sportive a Pompierilor din România (ASPR) la atletism și cros.

Competiția începe astăzi, 19 mai, pe Stadionul Municipal Ceahlăul de la ora 9 și se încheie vineri, 20 mai, cu festivitatea de premiere. La această ediție participă 54 de pompieri de la toate inspectoratele din țară, care se vor întrece altetism – cu probele de 60 m, 100 m, 800 m, 1.500 m, aruncarea greutății și săritura în lungime, și la cros – probele de 2.000 m, 3.000 m, 4.000 m și 6.000 m.

Programul  primei zile de concurs se derulează după festivitatea de deschidere, de la ora, cu primele probe de atletism până la ora 12,30 și apoi între orele 17-18,10. Vineri, începând cu ora 10, se vor desfășura probele de cros, după care la finalul competiției vor fi acordate premii în cadrul festivității de premiere. Asistența medicală de specialitate este asigurată, pe toată durata concursului, de Centrul Medical Județean al MAI.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava“ al județului Neamț și Asociația Sportivă a Pompierilor din România – Filiala Neamț sunt sprijinite în organizarea și desfășurarea acestei ediții a Cupei ASPR de către Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț, de Consiliul Județean Neamț și de Primăria municipiului Piatra Neamț.

Cristina IORDACHE