Pompierii, „alergați“ pe ogoare

pompierii miriste*Deși legislația interzice incendierea miriștilor și deși a murit un nemțean și au fost provocate accidente rutiere soldate cu persoane rănite și pagube materiale, unii continuă să practice curățarea terenurile agricole cu ajutorul focului

Pompierii nemțeni au lucrat la foc continuu în ziua de 19 august, când au trebuit să intervină pentru stingerea unor incendii provocate de adulți inconștienți. Gospodarii se pregătesc pentru lucrările de toamnă și mulți dintre ei aleg să-și curețe terenurile prin incendiere, fără să se gândească la riscul scăpării de sub control și al extinderii flăcărilor.

La ora 10.42, Dispeceratul ISU – Ambulanță Neamț a fost anunțat, prin apel la 112, despre izbucnirea unui incendiu la o miriște din localitatea Căciulești, județul Neamț. Incendiul a izbucnit inițial de la proprietatea lui A.C. și s-a extins la proprietatea lui P.L. și apoi a lui G.I., toți trei din aceeași localitate. La locul intervenției s-au deplasat 3 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia au ars circa 300 kg de deșeuri furajere, 1 ha miriște și 20 de pomi. Cauza probabilă a incendiului este focul făcut în spații deschise. După două ore, pompierii au fost sesizați despre izbucnirea unui alt incendiu la o anexă a unei gospodării, din Văleni, municipiul Piatra Neamț. La locul intervenției s-au deplasat 10 subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia au ars o magazie de lemne și un adăpost cu 16 păsări. Cauza probabilă a incendiului este tot focul făcut în spații deschise.

După-amiază, Dispeceratul ISU – Ambulanță Neamț a fost anunțat, prin apel la 112, despre izbucnirea unui incendiu la un stog de fân, din localitatea Bălușești, comuna Dochia, județul Neamț. La locul intervenției s-au deplasat 9 subofițeri din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, 1 autocamion de intervenție și o ambulanță SMURD. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia au ars circa două tone de furaje sub formă de stog și circa 2 metri pătrați de acoperiș la o anexă, proprietatea lui V.M.

„Proprietara a suferit un atac de panică și a fost transportată la UPU Piatra Neamț. Cauza probabilă a incendiului este jocul copiilor mai mici de 6 ani cu focul“, subliniază pompierii prin comunicatul de presă emis ieri.

Spre seară a mai luat foc o miriște, de astă dată din localitatea Drăgănești, județul Neamț. La locul intervenției s-au deplasat 4 subofițeri din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă. Pompierii au stins incendiul, în urma căruia au ars aproximativ 6 hectare de miriște, aparținând mai multor proprietari. Cauza probabilă a incendiului este fumatul în locuri nepermise.

Interdicții fără efecte, pompierilor puși pe drumuri aiurea

Deși legislația europeană și cea românească interzic incendierea miriștilor, nu există nici un caz cunoscut în care să fie găsit vreun responsabil pentru astfel de fapte. Prevederea legislativă care interzice arderea miriștilor și a resturilor vegetale pe teren arabil, precum și a vegetației pajiștilor permanente este Ordinului comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, Autoritatea Națională Sanitară veterinară și pentru Siguranța Alimentelor nr. 352/636/54/2015 pentru aprobarea normelor privind ecocondiționalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România.

În același timp, pentru că nu există o supraveghere, o urmărire și o pedepsire eficientă a incendierilor de miriști, pompierii sunt purtați pe drumuri, desfășoară forțe umane și materiale și consumă resurse în timp ce se pot petrece altfel de incidente, mai grave și imposibil de controlat, pentru care ar fi mai importantă prezența intervenției de urgență.

Printre cele mai grave consecințe ale incendierilor de miriști se află moarte unui bătrân din Costișa. În seara de 29 iulie 2016, la ora 22:21, lucrătorii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați despre moartea în condiții suspecte a unui bărbat de 86 de ani, din Costișa. Echipa de cercetare care a făcut verificări la fața locului a concluzionat că bărbatul fusese surprins într-un incendiu de miriște.

Un alt caz, petrecut miercuri, 20 iulie, a implicat persoane cu cetățenie germană. Din cauza fumului gros produs de incendiul dezvoltat pe o miriște din apropierea drumului european, între Roman și Fălticeni, la kilometrul 335, lângă Cordun, trei mașini au intrat în coliziune, iar una a fost proiectată pe câmp, unde a luat foc și a fost distrusă.

Geanina NICORESCU