Pompe cu bani cash pentru Extinderea reţelei de apă  

pompeAşa cum se anunţase în urmă cu aproximativ două săptămâni, conducerea Consiliului Judeţean Neamţ şi-a propus să rezolve problema pompelor necesare la staţiile de pompare – repompare care se construiesc în cadrul proiectului cu finanţare europeană „Extindere releţele de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ”.

După ce stadiul desfăşurării lucrărilor la toate cele şapte contracte de lucrări a fost monitorizat timp de peste o lună de zile, în cadrul ultimului comandament, la care au participat toţi factorii implicaţi în ducerea la bun final a respectivului proiect, constructorii s-au plâns despre faptul că furnizorii nu respectă termenul de livrare al pompelor pentru staţiile de pompare – repompare a apei. Potrivit vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ, Dan Manoliu, zilele acestea a avut loc o întrunire cu reprezentanţii firmei furnizoare de pompe. Aceştia, la rândul lor, s-au plâns despre faptul că firmele care execută lucrările nu plătesc la timp respectivele pompe.

„Am discutat cu toţi cei implicaţi şi am stabilit termene clare de livrare a pompelor. Acestea vor fi livrate pe măsură ce este nevoie de ele, în funcţie de datele fiecărui contract de lucrări în parte, însă nu se vor livra către beneficiar decât în momentul în care sunt achitate. Conform contractelor beneficiarul trebuie să achite în termen pompele necesare staţiilor de pompare”, a spus vicepreşedintele CJ Neamţ, Dan Manoliu.

 

Irina ŞTEFĂNESCU