Poliţiştii vor veghea ca să aveţi sărbători fără surprize

politistiAproximativ 220 de poliţişti nemțeni sunt mobilizaţi de astăzi şi până pe 5 ianuarie 2015 pentru a acţiona zilnic în sistem integrat, pregătiţi să intervină pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, pentru limitarea efectelor vremii de iarnă asupra siguranţei şi fluenţei traficului rutier. „Poliţia nemțeană se află la datorie în aceste zile pentru ca nemţenii să se poată bucura de un Revelion liniştit şi sărbători fără surprize neplăcute, pentru a asigura trecerea în noul an și perioada vacanţei de iarnă fără incidente nedorite”, a declarat subinsoectorul Elena Bulgăărea, ofiţerul de presă al Poliţiei Neamţ.

Dar pentru că paza proprie trece primejdia rea iată şi câteva recomandări:

 

Vă recomandă ca în următoarea perioadă să aveți în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece sărbătorile în siguranţă:

– ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv!Consumând alcool în exces veţi avea şi o capacitate de reacţie redusă şi puteţi deveni cu uşurinţă victima unei infracţiuni.

– dacă sunteţi acostaţi pe stradă, nu ezitaţi să cereţi sprijinul celorlalţi trecători!

Atunci când aţi fost martorii unor manifestări violente, anunţaţi imediat Poliţia!

 

Pentru protecţia autovehiculului, poliţiştii vă recomandă ca atunci când parcaţi autoturismul să închideţi geamurile şi să vă asiguraţi apoi că l-aţi încuiat. Depozitaţi cumpărăturile în portbagaj şi nu lăsaţi la vedere bunuri de valoare, precum aparatură GPS, telefoane mobile, borsete sau serviete.

-când aţi pornit maşina pentru a se încălzi, nu vă îndepărtaţi de ea. Nu o lăsaţi pornită şi neasigurată nici atunci când o părăsiţi timp de câteva momente pentru a face cumpărături mărunte sau în incinta staţiilor de alimentare.

-dacă aveţi de făcut deplasări cu autoturismul, adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic şi nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare.

-poliţiştii atrag atenţia asupra pericolului pe care îl constituie conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice şi a importanței folosirii centurii de siguranţă.

-este recomandat să nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi şi să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele. Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!

 

Dacă un străin soseşte la uşa dumneavoastră:

Uneori, infractorii joacă anumite roluri pentru a aborda victimele (colindători, persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii), aşa că fiţi vigilenţi.

-nu permiteţi străinilor să intre în casă pentru a folosi telefonul, toaleta sau pentru a le oferi ceva.

-atunci când este neapărat nevoie ca un străin să intre în locuinţa dumneavoastră, chemaţi un vecin sau o rudă să vă însoţească.

-pentru siguranţa locuinţei dumneavoastră, atenţie şi la intrările secundare, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri care corespund cu locuinţa. Acestea vor avea încuietori suplimentare, dispuse la interior!

Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!

 

În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere. Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa, sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!

-când plecaţi de acasă încercaţi să creaţi aparenţa că se află cineva în locuinţă, prin diverse metode, respectiv instalarea unor dispozitive de aprindere şi stingere automată a luminilor în locuinţă sau colectarea frecventă a corespondenţei, de către un vecin sau o persoană de încredere.

-încuiaţi uşile şi geamurile chiar şi atunci când plecaţi pentru câteva minute.

-nu lăsaţi sume mari de bani sau valori în locuinţă.

-nu lăsaţi bilete în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să informaţi străinii că aţi plecat în concediu!

-instruiţi-vă copiii ca, atunci când sunt singuri acasă, să nu deschidă uşa de acces în locuinţă persoanelor străine care spun că sunt trimişi de părinţi pentru a le da diverse obiecte!

 

Cristina Iordache