Poliţiştii de la Locală le-au pus gând rău cerşetorilor

20140620_111432

„Unde te duci?

La furat!

Mai lasă – mă naibii în pace! Unde să mă duc, noi nu furăm, cerşim!”

 

Acesta este un schimb de replici între directorul Poliţiei Locale Piatra Neamţ şi lidera unei cete de cerşetori adunată de poliţişti din zona Pieţei Centrale din Piatra Neamţ. Cerşetorii au împânzit oraşul, însă poliţiştii de la locală nu se lasă cu una cu două, mai ales că doar anul acesta cerşetorii care acţionează pe raza municipiului Piatra Neamţ au strans amenzi de aproape 200 milioane de lei, bani pe care nu i-au plătit niciodată. În topul cerşetorilor, cu cele mai multe amenzi la purtător, 13, este o femeie din Piatra Neamţ, pe nume Brânduşa Călăraşu.

 

 

Poliţia Locală din Piatra Neamţ şi – a propus să stârpească cerşetoria pe raza municipiului reşedinţă de judeţ. Şi, deşi conducerea instituţiei în cauză este conştientă că acest lucru nu va întâmpla, a pus totuşi la bătaie măsuri menite să diminueze numărul cerşetorilor şi a persoanelor care comit fapte antisociale pe teritoriul oraşului.

Prima acţiune de acest gen s-a desfăşurat în dimineaţa zilei de 20 iunie când, în numai o oră, din Piaţa Centrală din Piatra Neamţ au fost ”culese” nu mai puţin de 31 de persoane, care apelau la mila trecătorilor sau care comercializau diverse produse pe stradă, fără a avea autorizaţie.

În marea lor majoritate etnici rromi, familii întregi, aceştia au fost adunaţi cu „căţel şi purcel” , au fost încărcaţi în dubele împrumutate de la Poliţia Municipiului Piatra Neamţ şi au fost transportaţi la sediul Poliţiei Locale. Aici au fost legitimaţi şi sancţionaţi şi, pentru că printre ei se aflau foarte mulţi minori, au fost chemaţi şi reprezentanţii DGASPC şi ai Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Piatra Neamţ.

„Este prima acţiune demarată în baza unui plan de măsuri în vederea eliminării, pe cât se poate, a fenomenului de cerşetorie în Piatra Neamţ. S-au făcut razii pe linie de cerşetorie, depistarea persoanelor care nu au adăpost, clarificarea situaţiei domiciliului acestora, identificarea minorilor care vagabondează şi sunt lăsaţi fără supraveghere şi comerţ stradal neautorizat. Acţiunea s-a axat pe încălcarea normelor de convieţuire socială şi a ordinii şi liniştii publice şi sancţionarea persoanelor care comit fapte de cerşetorie apelând la mila publicului deşi sunt apte de muncă. Noi am organizat aceste razii la care au participat şi lucrători de la Poliţia Municipiului Piatra Neamţ şi reprezentanţi DAS şi DGASPC Neamţ, fiind vorba de minori”, a declarat Eugen pancu, director al Poliţiei Locale Piatra Neamţ.

Din cele 31 de persoane legitimate, 22 erau adulţi, 9 erau minori. Adulţii au primit sancţiuni cuprinse între 80 şi 200 de lei, deşi, aşa cum recunoaşte şi directorul Pancu, acestea nu vor fi plătite niciodată, mai ales, că în primele şase luni ale anului, doar pentru cerşetorie s-au aplicat amenzi în valoare de aproape 200 de milioane de lei vechi, dar niciun ban nu a ajuns la bugetul local.

„Din experienţă vă spun că amenzile nu se plătesc. Unii dintre ei au zeci de amenzi date, de la începutul anului şi până acum, noi am centralizat 60. Neplata acestor amenzi, într-un timp stabilit de lege, se transformă în zile de muncă în folosul comunităţii. Dar marea lor majoritate nu execută nici munca în folosul comunităţii, nici nimic”, a mai spus directorul Poliţiei Locale Piatra Neamţ, Eugen Pancu. (I. Ştefănescu)