Poliția Bicaz, cea mai râvnită  

 

Conducerea Poliției orașului Bicaz a atras în competiție 7 ofițeri, care s-au înscris la concursul de ocupare a acestei funcții.

Candidații se vor confrunta în ziua de 29 mai, la interviul pe teme profesionale ce va avea loc la sediul Poliției Neamț, de la ora 10. Cea mai mare subunitate după cea de la Piatra Neamț, ce are în coordonare posturile din 11 comune de pe Valea Muntelui ( Bicazu Ardelean, Bicaz Chei, Borca, Ceahlău, Dămuc, Farcașa, Grințieș, Hangu, Poiana Teiului, Tarcău, Tașca), Poliția Bicaz este, de departe, cea mai râvnită. Dovadă numărul mare de candidați care doresc funcția, cu toate problemele din zonă, mai ales cele legate de fondul forestier.

Curios este, însă, că nici unul dintre ofițerii care muncesc la Poliția Bicaz nu s-a înscris la concurs. După pensionarea comisarului șef Tomiță Pintilie, în vara anului trecut, comanda a fost asigurată temporar de adjunctul acestuia, comisarul Gheorghe Golâi, și de comisarul șef Neculai Catană, acum adjunctul șefului Poliției Neamț. (C.I.)