Policlinica închisă, Sandepidul- deschis

policlinica

În cea de-a doua zi de Rusalii, declarată liberă prin hotărâre de Guvern, instituţiile statului vor fi închise. Nici casieriile furnizorilor de servicii nu vor avea activitate cu publicul, iar unele bănci au anunțat că își vor relua serviciile abia de mâine. Policlinica Piatra Neamţ este închisă astăzi, astfel încât bolnavii vor trebui să se prezinte fie la centrele de permanenţă, deschise pe tot parcursul zilei şi al nopţii, fie la Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru probleme de sănătate mai grave.

Deşi este zi liberă, în cadrul instituţiilor publice cu rol în supravegherea stării de sănătate a populaţiei se asigură permanenţa. „Avem o echipă operativă de serviciu, constituită din epidemiologi, laborant şi persoane de la inspecţie, care desfăşoară atât controale pe teren, în magazine şi la tarabele înfiinţate cu ocazia Zilelor oraşului, cât şi la sediu, unde vor fi preluate sesizări şi reclamaţii”,  ne-a declarat dr. Mirela Grădinaru, din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ.

Următoarea zi liberă este  15 august, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului.

G. NICORESCU