Policlinica este închisă de azi

* Un singur cabinet stomatologic funcţionează de Paşti

Începând de astăzi, ambulatoriile de specialitate ale spitalelor din judeţ au lacătul pe uşi. Pentru că angajaţii sunt bugetari şi au liber până a doua zi de Paşti, inclusiv. Cine va avea nevoie, în această perioadă, de medicul de familie, este bine să-l sune mai întâi, pentru că unii doctori lucrează, alţii nu, în funcţie de cum şi-a stabilit fiecare programul de Sărbători, cu aprobarea Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ. Nici la CAS nu veţi găsi pe nimeni până după Paşti, iar la instituţii precum Direcţia de Sănătate Publică Neamţ şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor va fi asigurată permanenţa, prin rotaţie, de inspectori.

În cazul în care vă crapă măseaua la propriu, trebuie să ştiţi că un cabinet stomatologic va fi deschis de mâine până vineri, în intervalul orar 7-22.30, sâmbătă între orele 7-18, duminică are program între orele 12-20, iar luni este deschis de la ora 7 la 22.30. Este vorba despre cabinetul din zona Orion, strada 1 Decembrie 1918, bl. B2.

Personalul din spitale va lucra, începând de mâine, în regim de week-end, cu număr de gărzi reduse, însă la Ambulanţă nu intervin modificări în program, echipajele fiind „pe baricade” la fel ca în oricare zi de lucru.