Poetul Ioan Vieru s-a născut la data de 6 mai 1962 în Târgu Neamţ, judeţul Neamţ. Este fiul Anei, născută Chirilă şi al lui Mihai Vieru, economist. A absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti, remarcându-se la concursurile naţionale şcolare.
A debutat în revistele Cronica, (1977) Iași, cu sprijinul lui Nicolae Turtureanu și al profesorului Liviu Leonte, și în Luceafărul, (1980), cu o prezentare a poetului și ulterior cunoscutului disident Dorin Tudoran. În perioada școlară a fost susținut de profesorul Tudor Opriș, remarcându-se la concursurile literare naționale ale elevilor ca unul dintre cei mai promițători laureați. Din motive ideologice, după refuzul oricărei intervenții în textul poetic, cu toate încercările unor critici literari cunoscuți care au prezentat referate elogioase, primul volum de versuri, Căile șoimului, i-a apărut cu o întârziere de aproape un deceniu, în 1990.
În anii 80, s-a afirmat în paginile revistei studențești Amfiteatru, din București, de mediul căreia a fost foarte atașat, legând mai multe relații de prietenie și prețuire intelectuală. A publicat poezii, eseuri, traduceri, interviuri, cronici literare, cronici de artă în revistele: România literară, Luceafărul, Tomis, Tribuna, Convorbiri literare, Teatrul, Arta. A colaborat la Radio România, la redacția Culturală, editorialist la revista ” Viața studențească „. După 1990 este prezent în revistele literare cu poezii, eseuri, cronici literare, comentariu politic. A fost redactor al revistei Tomis, din Constanța (oraș în care a locuit câțiva ani). În 1990-1991 a colaborat la ziarul România liberă. În 1992 a fost invitat de Ion Stratan, Mariana Marin și Hanibal Stănciulescu să facă parte din redacția revistei Contrapunct. Din 1994 este director al revistei Contrapunct și președinte al Fundației pentru literatură și arte vizuale Contrapunct.
„Cartea poetului Ioan Vieru, <<Căile șoimului>>, a clătinat multe prejudecăți și a anunțat o nouă voce poetică distinctă, inconfundabilă. Un eu auctorial aflat la desăvîrșirea mijloacelor expresivității și, deopotrivă, o profundă motivație existențială a gestului de a scrie, o distincție poetică ce purta marca stilistică(amprenta) unui poet profund, grav, cerebral, dar și ispitit de spiritul ironic-detașat, nonconformist și rebel în fața canoanelor lirice de atunci. De altminteri, simboluri precum șoimul ori crinul sunt-în cazul poetului Ioan Vieru- embleme înscrise pe scutul unei conștiințe poetice austere și dramatice, arctice, dar, deopotrivă, senzuale. Recentul său volum apărut la Editura Eminescu, în colecția <<Poeți români contemporani>> , <<Crinul regal>>, confirmă o reală și profundă înzestrare poetică”, declară Traian T. Coșovei, în revista Adevărul literar și artistic, anul 2000.
Andreea FLOREA