În fiecare an, simbolic, Hristos învie. Pentru omenire, pentru lumina și pacea pe care și-o dorește fiecare om, fiecare familie.
Sărbătorirea momentului în care, după răstignirea pe cruce și îngroparea sa, Fiul Domnului a înviat învingând necredința își are motivele și semnificațiile sale, mult mai bine explicate (decât aș putea-o face eu în acest colț de pagină) de preoți și purtătorii cuvântului Lui.
Aș vrea doar să observ parte din semnificațiile laice, purtate de mireni, de popor, de secole și transmise ca o moștenire din generație în generație. Suprapunerea Sărbătorii Pascale (chiar dacă nu are o dată fixă) cu trecerea de la anotimpul rece la renașterea naturii și vremea mai prietenoasă, transformă Sărbătoarea religioasă și într-un moment al bucuriei, prin extenso al unor vremi care ar putea fi mai frumoase, mai bune. Învierea Domnului devine astfel Speranță și religios și laic.
Iar speranța și bucuria e foarte plăcut așezată inclusiv prin tradiția dărurilor pentru copii, mai ales a celebrei hăinuțe noi pe care trebuie să o poarte, de Paști, fiecare om dar mai ales fiecare pui de om.
Poate ar trebui ca de la haină să mai facem un pas; să fie Paștile momentul în care să „îmbrăcăm” altfel și felul în care trăim, în care gândim, în care comunicăm cu cei din jurul nostru. Jumătate din procesele de pe rolul instanțelor sunt create de orgolii, neînțelegeri între frați sau vecini, de ieftina invidie, de răzbunări nesăbuite.
Frații se ceartă din cauza moștenirii sau a nevestelor, vecinii se privesc pieziș peste gard din cauza hatului dintre terenuri sau a musafirilor care folosesc liftul, partenerii de afaceri devin, ca din senin, dușmani de moarte. Fiecare parte își are dreptatea sa și, apriori, nu vede / nu vrea să vadă că poate și celălalt nu bate cîmpii total.
Vremea ne-a înrăit. Tot mai des auzim „S-a dus la Domnul zilelor trecute și acum îmi pare rău că am fost certați atâția ani de pomană. Dar acum… e prea târziu…”. De ce? Pentru că uneori cădem în păcatul de a ne crede veșnici, că uităm că viața e vremelnică precum știrea dintr-un cotidian.
Putem fi mai buni? Sigur că da! Ar fi greu? Deloc! Poate ne-ar ajuta să facem acest pas dacă ne-am gândi mai des – de ce nu, zilnic? – că Hristos a fost răstignit pentru oameni. Tot de oameni. Și a înviat tot pentru oameni.
Din acest colț de pagină, în numele meu și al colegilor care, zilnic, trudesc pentru a vă oferi un vremelnic fapt despre bunele și relele acestor vremuri,
HRISTOS A ÎNVIAT!
