Știți povestea cu descentralizarea? Povestea aia frumoasă pe care ne-o tot recită politicienii, de la centru sau loco, cum va curge lapte și miere, dacă ne gospodărim mai aplicat? Ok, ați auzit-o cu toții, e frumoasă, bine ambalată politic atunci când e nevoie de voturi.
Ei bine, un text publicat în Ceahlăul de ieri puncta faptul că la orice ploaie mai acătăriiexistă riscul real ca o parte din Siretul nărăvaș să intre în casele oamenilor de la Ion Creangă. Cursul e tot mai deviat din cauza faptului că o minte creață a decis plantarea cu ceva ani în urmă a unor puieți pe un mal de apă, zona respectivă a devenit cazemată dar, în schimb, valurile sunt împinse în partea opusă.
Ei bine, după inundațiile din 2008 și din 2009, soluția a venit de la sine: reîmpingerea apelor în matca naturală, peste puieții de copaci mocirliți. Au tot vorbit șefii județeni și parlamentarii cu capetele luminate de la București, au căpătat aprobări verbale, s-a ajuns și la o lege, însă când să fie ratificată legea a sărit precum puricele de doi metri în sus un baștan de la Romsilva. Nu se poate, dom’le, avem lege care spune că nu aveţi voie să distrugeţi pădurea. Tre’ să dați teren în loc, nu orice fel de teren ci împădurit!!!
S-a blocat ratificarea legii. Până când autoritățile locale sau județene vor găsi pădurea cerută de Romsilva, până specialiștii forestieri din birourile cu jaluzele verticale de la București vor fi de acord cu propunerea, până când blablabla și lalala, oamenii din zona de risc și primarul lor se uită la cer și se roagă la Sfântul Ilie să nu-l apuce vreo mânie din aia cu 50 de litri de apă pe metrul pătrat.
Ei bine, cam astfel funcționează, în real, descentralizarea. Adică sună frumos, o vânturăm prin campanii electorale, dar nu suntem noi șmecherii de la București idioți să lăsăm decizia din mână. Decizia înseamnă putere, înseamnă bani.
Și astfel, decentralizarea funcționează balcanic: se dau în teritoriu doar sarcinile, banii și restul chestiunilor importante sunt ținuți sub cheie în bulevardul Primăverii. Sau pe Dorobanți… Nu contează necazurile pricinuite oamenilor de devierea cursului Siretului, nu contează că unii localnici au început să se mute sau că apa mânată dinspre hăis sapă spre cea…
Acum să nu mă întrebați care e soluția (în afară de cea propusă de localnici și care se plimbă prin mape). Pot însă să vă spun altceva ce cred eu: nu vor răspunde o mie de ani pentru idioțenia cu plantat copăceii unde nu trebuie nici Măriile Lor specialiștii Romsilva, nici Domniile Lor specialiștii de la Apele Române care au permis așa ceva.
De ce? Pentru că e vorba de directori și directorași numiți politic și, vorba lui Napoleon, „în politică, prostia nu este un handipap.” Nu numai că e așa ci se pare că fenomenul e contagios tare de când politicul controlează aiurea tot mai multe domenii.