Știrea no. 1 în ziarul Ceahlăul de azi (dar sunt sigur că și în restul presei locale) este cea cu toxiinfecția alimentară în masă de la Școala 10. De la școala de VIP-uri, cum i se mai spune.
O să-mi cer scuze cu anticipație de la simandicoasele fețe de prin Inspectorat, DSP sau alte instituții pricepute la a ascunde gunoiul sub preș dacă anumiți termeni folosiți de mine nu sunt cei științifici. Să fim seriosi: putem împacheta tehnic și administrativ mizeria, dar oricât ar vrea unii, ceea ce s-a întâmplat la această școală în ultimele zile, pentru mine profan, e în zona de toxinfecție în masă, otrăvirea prin neglijență a unor copii.
Colegii mei vă dau informațiile concrete pe caz. Eu vă spun aici, părerea mea despre fenomen, atât din punctul de vedere al părintelui cât și al observatorului. Este o afacere bunicică să dai porții de mâncare, aproape cu 10 lei/bucata, zilnic la câteva sute de clienți. Dacă e copii, e și mai bine, mănâncă mai puțin.
Când aud că decizia alegerii firmei de catering a stat în pixul Asociației de Părinți mă apucă râsu’-plânsu’. M-am prins: ce e bine în școală e meritul managementului, al directorului, ce merge strâmb sau – mai grav! – poate omorî cu zile copii, e vina părinților sau, eventual al femeii de serviciu sau al altui Acar Păun.
Nu o cunosc pe directoarea inteligentă care ieri nu știa cum să scoată la inventar cât mai puțini copii cu probleme. Precum Ghiță Pristanda, îi dădea absenți de la ore pe cei aflați la nuștiuce activitate culturală. Dar care ar fi fost sănătoși. Dar a comis-o rău când, pe același principiu al diminuării cu orice preț al numărului de victime, a dezinformat nu doar Inspectoratul Școlar ci – mai grav! – opinia publică, trimițând o statistică îndulcită cu miere, în care vorbește doar de „elevii de la step by step”.
Hello, doamna director, i-ați pierdut pe drum pe preșcolarii care mănâncă în mandatul dumneavoastră și care au suportat și ei (măcar o parte) efectul otrăvirii în mase cu porția la caserole.
Ca să nu lungesc acest text (țipă musiu George-Iași, voi spune altădată cine e zbirul ăsta), nu cred că mai crede cineva că mâncare din școli și grădinițe (fabricată loco sau adusă cu caserola) chiar depășește decizia directorului și a doi-trei locotenenți din echipă? Hai să fim serioși, nimeni nu vrea să fie director ca ajutor de băgător de seamă, ca ascuțitor de creioane. Participarea la concurs (de cele mai multe ori, concurs de… împrejurări) înseamnă dorința de a decide, de a fi jucător, nu spectator. Bunul simț impune ca decizia să fie completată și de responsabilitate.
Responsabilitatea înseamnă, la grădiniță sau la școală, să nu stai momâie ca director când afli că în trei din cinci zile se dă la micul dejun conservă de pate. Sau când meniul e ca pentru bolnavi operați ieri (vezi ciorbă de cartofi plus paste cu carne tocată) să constați că e un fel de „șpriț de mîncare” sau „papa diluată”.
Din ce informații vina cum spre ziarul Ceahlăul, legate și de afacerea cu mâncare de la Școala 10 dar și din alte unități de învățământ, pentru mine este evident că, în asemenea cazuri, în țările civilizate, niște capete și niște galoane săreau… ieri. Culmea nesimțirii este că unii responsabili (în frunte cu această doamnă director) par foarte preocupați nu de problemă, nu de cauze și de soluții, ci – vorba unui clasic în viață – de a „tencui” situația.
Cu cât vor încerca mai mult să dea cu vopsea, cu atât reușesc să se compromită mai mult. Doamna director de la școala 10 (nu vă cunosc personal, dar cred că ăsta e un avantaj), apropo de responsabilitate: decât să cosmetizați morții, decât să scrieți frumos că „operația reușită, pacientul mort!”, decât să dați vina cu lașitate pe Comitetul de Părinți, pe Comitetul de la Haga, pe CEDO sau mai știu eu ce comitete și comiții etc, nu credeți că o fărâmă de responsabilitate v-ar impune o altă abordare, o altă hârtie?
E simplu – zic eu că măcar ca o minimă decență în fața zecilor de părinți care de două zile își țin copii acasă, îi plimbă pe la doctori, dau milioane pe medicamente – să scrieți o hârtie de cateva rânduri. Nu trebuie să fie frumos colorată precum proiectul de management. Doar trei rânduri alb-negru și să conțină cuvântul DEMISIE!
Nota Bene: acest subiect al toxinfecției în masă de la Școala 10, dincolo de necazul atâtor copii și al famiilor acestora, are și o parte pozitivă – obligă presa, obligă opinia publică să se uite mai cu atenție la Afacerea de sute de milioane, de miliarde chiar, al mâncării din grădinițe și școli. Ziarul Ceahlăul va trata cu maximă seriozitate acest fenomen. Așteptăm opiniile și sesizările dumneavoastră.