Plagiatul și politica

Din câte am putut să-mi dau seama observând ce s-a întâmplat pe scena politică postcomunistă, există două modalități principale de a accede în lumina reflectoarelor. Când spun asta, nu am în vedere, neapărat, problema calității morale a celor care fac politică, deși ea nu este deloc de neglijat. Cele două modalități implică două căi, și anume: calea capitalului economic și calea capitalului simbolic. În primul caz, ajung în politică oameni bine situați financiar. Dacă, la o primă vedere, s-ar putea spune că aceștia, după ce au acumulat o avere importantă, sunt interesați să se pună în slujba interesului public, lucrurile nu stau, în majoritatea cazurilor, așa, pentru că, din câte s-a dovedit de-a lungul acestui sfert de veac tranzițional, acest tip de politicieni sunt interesați să-și folosească pozițiile și/sau demnitățile publice spre a-și spori averile. De multe ori, acest tip de politicieni își cumpără nu doar candidaturile, ci și voturile. În cel de-al doilea caz, ce presupune calea capitalului simbolic (un concept inventat, teoretizat și explicitat de sociologul francez Pierre Bourdieu), oamenii fac pasul spre politică abia după ce au o profesiune în care li se recunosc meritele și competența. De regulă, sunt invitați să facă acest pas de către partide și politicieni. Există, și din acest punct de vedere, erori, pentru că nimic nu garantează că un foarte bun profesor, că un medic excepțional, un inginer de geniu ori un arhitect strălucit vor fi, automat, și niște foarte competenți politicieni. Și în acest caz, de asemenea, există caractere și caractere.
Ceea ce mi s-a părut interesant este însă faptul că mulți politicieni, mai cu seamă dintre cei care fie s-a întâmplat să își utilizeze capitalul economic pentru a accede la funcții publice, fie dintre cei care, dintr-un interes sau altul, au fost promovați pe linie de partid, au dorit, după ce au ajuns în pozițiile respective, să dețină, musai, și o „patalama” academică. Unii au vrut doctorate, alții grade universitare, alții le-au vrut pe ambele deodată. Să ne amintim de Elena Udrea, care s-a înscris la un doctorat pe care nu l-a mai dus la capăt și care a fost, pentru o perioadă, împopoțonată cu gradul didactic de lector universitar la o universitate bucureșteană. Avem, în clar, cazul lui „dottore” Ponta, a cărui teză de doctorat s-a dovedit a fi un plagiat odios. Mai nou, aflăm că s-a autosesizat Comisia de Etică a Universității București și în cazul primarului Craiovei, Olguța Vasilescu, care ar fi copiat de pe internet un întreg capitol ale tezei sale de doctorat în sociologie. Pentru cine nu știe ce înseamnă să cercetezi și apoi să scrii o teză de doctorat ori o carte cu valențe științifice, termenul „plagiat” poate părea fie exotic, fie de-a dreptul neinteresant. Or, într-un sistem de educație în care copiii învață, din fragedă pruncie, că este în regulă să copiezi de la colegi, pe sub bancă ori de pe internet, acest lucru nu e deloc unul uimitor. De fapt, termenul „plagiat” nu înseamnă nimic altceva decât furt. Iar furtul, indiferent că e furtul unei găini ori furtul unei idei, rămâne furt și trebuie să intre sub incidența legii penale. Din acest motiv, așa-numita „renunțare la titlul de doctor” probată zilele trecute de premierul Victor Ponta nu este decât o nouă mascaradă, o nouă minciună. Titlul de doctor în științe se poate acorda și poate fi retras, dar nu poți tu renunța la el. Premierul a executat un nou joc de imagine și a făcut-o din nou prost, pentru toți cei care cunosc legislația universitară. Urmează, la rând, Olguța Vasilescu, și poate că aceste comisii de etică existente la nivelul senatelor universitare se vor autosesiza și în alte cazuri de doctorate susținute de politicieni. O spun clar: nu poți scrie un doctorat onest și să fii, în același timp, un politician activ. Pur și simplu, există aici o imposibilitate fizică, temporală: nu ai timp de cercetare sistematică, darmite să mai și scrii o teză argumentată riguros și care, pe deasupra, să fie originală, așa cum se presupune că trebuie să fie orice doctorat. Iată motivul esențial pentru care politica și plagiatul merg mână în mână, mai cu seamă într-o țară care pare să-și fi pierdut reperele.
Prof.univ.dr. Daniel Șandru