Pietrean găsit mort în casă, de pompieri

Pompierii au fost chemați marți, dimineață, să intre în apartamentul al cărui proprietar, în vârstă de 83 de ani, nu răspundea la ușă.

La blocul de pe strada Grigore Ureche, din cartierul Dărmănești, s-au deplasat șapte pompieri militari cu o autospecială de stingere cu apă și o ambulanță SMURD (EPA) din cadrul Detașamentului de Pompieri Piatra Neamț. „Salvatorii au intervenit cu ajutorul scării culisabile prin balconul locuinței, spărgând un geam. Ulterior, aceștia au deschis ușa de la intrare pentru a facilita accesul autorităților competente, constatându-se faptul că pacientul era decedat de cel puțin 24 de ore“, a declarat sublocotenentul Adrian Rotaru, ofițerul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț.

Poliția a deschis un dosar de moarte suspectă, iar corpul neînsuflețit a fost transportat la morgă, pentru necropsie, urmând a se stabili cauza decesului. (C.I.)