Pictorul Aurel Băeșu ar putea deveni cetățean de onoare post-mortem

baesu-229x350*Decizia le revine consilierilor locali de Piatra Neamț, care se întrunesc pe 29 octombrie în ședință ordinară și vor vota atunci proiectul propus de primarul Dragoș Chitic

Consilierii locali din Piatra Neamț se întrunesc vineri, 29 octombrie, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară pentru a discuta despre 23 de proiecte de hotărâre.

Primele două proiecte de pe ordinea de zi au în vedere aprobarea rectificării bugetului local al municipiului Piatra Neamț pe anul 2015 și aprobarea execuției bugetare la data de 30 septembrie 2015. Se va mai discuta despre încheierea unor parteneriate între municipiul Piatra Neamțși persoane juridice, dar și despre alocarea unei sume de bani din capitolul „Cultură, recreere și religie”.

 

Pictorul Aurel Băeșu, cetățean de onoare post-mortem

 

Cel de-al șaselea proiect pe ordinea de zi a fost propus de primarul interimar Dragoș Chitic și se referă la acordarea,post-mortem, a titlului de „Cetățean de onoare“ al municipiului Piatra Neamțpictorului Aurel Băeșu. Născut la Fălticeni în 1896, pictorul Aurel Băeșu moare la Piatra Neamț, pe 24 august 1928, la numai 32 de ani, fiind bolnav de tuberculoză.

Conform monografiei „Pictură sau destin: Aurel Băeșu (1896-1928)“, semnată de criticul de artă Gheorghe Macarie, rămas orfan de mamă de la nouă ani, Aurel Băeșu este crescut de o bunică și va realiza primele desene într-un atelier improvizat într-o magazie. În 1912, o rudă din partea mamei îl înscrie la Școala de Arte Frumoase din Iași, pe care o va absolvi cu brio patru ani mai târziu.

La izbucnirea primului Război Mondial, Aurel Băeșu va fi încorporat în armata română, unde contactează o pneumonie, care, ani mai târziu, îi va cauza moartea prematură.

Aurel Băeșu a surprins atât chipuri de țărani, în portrete precum: MoșParfichi de la Hangu, Ciobanul din Almaș sau Savin de la Dorna, cât și peisaje – Peștera Dâmbovicioara, Cernavodă, În fața casei, Casa lui Ion Creangă.

 

Planul de măsuri pentru sezonul rece, supus la vot

 

În ședința de vinerea viitoare, consilierii vor decide dacă aprobă sau nu contractul colectiv de muncă pentru personalul Direcției de Asistență Socială a municipiului Piatra Neamțși, la propunerea viceprimarului delegat Vasile Popescu, vor vedea dacă aprobă repartizarea unor locuințe.

Cum iarna s-a făcut deja simțită în Neamț, chiar dacă numai pentru câteva zile, consilierii locali trebuie să vadă vineri dacă sunt de acord și aprobă Planul de măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor negative ale sezonului rece 2015-2016.

Un nou centru social ar putea apărea în Piatra Neamț dacă cei din Consiliul Local vor aproba proiectul 14 de pe ordinea de zi, care propune darea în folosință gratuită a unui teren de 597 mp de pe strada Plaiului, pentru 49 de ani, către Parohia Sfinții Părinți Ioachim și Ana, parohie ce vrea respectivul teren pentru a ridica un centru social.

Deși a mai fost supus votului consilierilor locali, proiectul privind înregistrarea în patrimoniul municipiului Piatra Neamța investiției „Restaurarea și punerea în valoare a zonei istorice și culturale Curtea Domnească“ este propus din nou de Vasile Popescu.

Retras de pe ordinea de zi a ședinței extraordinare din 15 octombrie, proiectul privind aprobarea Raportului de evaluare, stabilirea prețului de piață și vânzarea prin licitație publică a Parcării subterane din strada Cuza Vodă revine în atenția consilieri locali, în cadrul ședinței din 29 octombrie.

Vor mai fi supuse votului consilierilor locali proiecte legate de aprobarea unor rapoarte de evaluare, stabilirea valorilor de piață și vânzarea prin licitație publică a unor bunuri imobile aparținând domeniului privat al municipiului Piatra Neamț, dar și aprobarea inventarului parțial al terenurilor, proprietatea privată a municipiului Piatra Neamț.