Absolvenţii care nu vor fi declaraţi admişi la această sesiune a examenului de bacalaureat vor avea şi anul acesta şansa de a primi meditaţii pentru a-şi mai acoperi din lacune până în toamnă. Ministerul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că este în discuţie varianta unui sistem de a-i obliga pe absolvenţii care au ratat prima şansă să se prezinte la cursurile de pregătire. „Anul trecut, prezenţa la recapitulări a fost opţională şi ne-am pomenit cu clasele aproape goale, iar rezultatele la bac-ul din toamnă au fost pe măsura „pregătirii” absolvenţilor, adică dezastruoase”, ne-a spus inspectorul şcolar adjunct Gabriela Banu.
Zilele acestea este în plină desfăşurare prima sesiune a Bacalaureatului, fiind înscrişi peste 5.000 de absolvenţi, însă s-au înregistrat abandonuri încă de la prima probă, unii dintre potenţialii candidaţi având temerea că nu vor face faţă examenului.
La simularea desfășurată în luna mai, doar 29,04% dintre candidați au obținut medii de trecere.
G. NICORESCU