Piatra Neamţ, gazda olimpiadei naţionale „Tinerii dezbat”

Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” din Piatra-Neamț este, începând de ieri şi până pe 15 iulie, gazda primei ediții a Olimpiadei Naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”, a cărei etapă finală se desfăşoară la Piatra Neamţ.

Iniţiat în anul 2009 de Ministerul Educaţiei şi partenerii săi, sub forma unui concurs naţional de dezbateri oratorice, competiţia îşi schimbă statutul, în acest sens fiind aprobat Regulamentul de organizare şi desfăşurare a Olimpiadei naţionale de argumentare, dezbatere şi gândire critică „Tinerii dezbat”.

Publicul-ţintă este format din elevii de liceu, fiecare unitate de învăţământ având dreptul să înscrie echipe compuse din 3 elevi la două secţiuni: începători şi avansaţi. La secţiunea „începători” liceele pot participa doar cu echipe compuse din elevi care, până la data înscrierii în concurs, nu au mai participat la nicio competiţie de profil. Secţiunea „avansaţi” este deschisă celor cu experienţă competiţională anterioară, însă liceele se pot înscrie doar dacă au echipe şi la prima secţiune.

Ceremonia de deschidere a Olimpiadei a avut loc ieri, la Palatul Administrativ Neamţ, în sala „Calistrat Hogaş”. Au participat 294 elevi și 94 profesori coordonatori din mai multe județe ale țării, alături de cei 25 membri ai Comisiei Centrale.

Județul Neamț va fi reprezentat la această olimpiadă de echipa Colegiului „Roman Vodă”,  Roman – secțiunea avansați – și de cea a Colegiului Național „Calistrat Hogaș”, Piatra-Neamț -secțiunea începători.

În cadrul evenimentului, alături de reprezentanții Inspectoratului Școlar Neamț, au fost prezente și oficialitățile locale care le-au urat concurenților bun venit în Piatra-Neamț și  succes la dezbateri: Astăzi a început la Piatra Neamț Olimpiada Națională „Tinerii dezbat”,prilej cu care , ca profesor, am retrăit emoția dogmei sănătoase de a cultiva elita, iar ca viceprimar bucuria de a primi oaspeții intr-o adevărată Castalie! Le urez succes tuturor participanţilor şi bun venit la Piatra Neamţ”, a spus viceprimarul Luminiţa Vârlan.

La festivitatea de deschidere a olimpiadei, elevii Liceului de Arte „Victor Brauner” din Piatra-Neamț au oferit un moment artisitc.

M.O.T.