Piatra-Neamţ: Eveniment privat întrerupt de poliţişti

La data de 13 martie a.c., polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul cadrul Poliţiei municipiului Piatra Neamţ s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în incinta unui local pubic din Piatra Neamț se desfășura un eveniment privat. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, fiind identificate 21 de persoane. De asemenea, evenimentul organizat a fost întrerupt de forțele de ordine. Pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020 au fost aplicate sancțiuni contravenționale în cuantum total de 4.500 de lei. Reamintim faptul că, în această perioadă, este interzisă organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive), atât în spații deschise, cât și în cele închise (saloane, restaurante, baruri, săli de evenimente etc.).