Piatra Neamț are rețea de socializare

Primăria Piatra Neamț a lansat proiectul ”Piața Publică”, în fapt, o nouă rețea de socializare considerată ”singurul spațiu virtual din România existent doar pentru un singur oraș. Piața Publică se poate folosi pentru a schimba idei, sugestii sau recomandări, pentru a sesiza probleme sau pentru a fi permanent informat despre situațiile în care se întrerup serviciile comunitare”, a spus primarul Dragoș Chitic.

Acest serviciu este dezvoltat de o echipă de specialiști din tehnologia informației din România și Belgia și este lansat în premieră în România, la Piatra Neamț.

”Primăria Piatra Neamț este cea care a făcut posibilă lansarea acestui serviciu în municipiu. Urmează, în scurt timp, lansarea în alte localități, cum ar fi Piatra Neamț sau Roznov. La acest sistem sunt conectate toate companiile de utilități și instituțiile de interes pentru pietreni. Proiectul este într-o fază incipientă și, în funcție de reacția pietrenilor poate fi extins, în timp, cu o multitudine de servicii locale suplimentare”, a spus directorul de proiect, Andrei Botez.

Contribuția primăriei la acest proiect este de 5000 de euro.

M.O.T.