Petrică Viorel Ilisei, director la OJPDRP Neamţ

* O funcţie nouă, în avantajul firmelor private

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit nu şi-a modificat structura în teritoriu, ci a făcut doar o redistribuire a responsabilităţillor. APDRP rămâne cu cele 8 centre regionale, la care sunt arondate mai multe judeţe. Dar a apărut o funcţie nou la toate oficiile judeţene, pentru care s-a organizat concurs la Bucureşti. Din judeţul Neamţ a participat economistul Petrică Viorel Ilisei, care a şi câştigat, ieri fiind numit oficial director la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Neamţ, director adjunct fiind, în continuare, Ciprian Astanei.

„Plec la drum cu cele mai bune gânduri. Doresc să am o foarte bună colaborare cu domnul Ciprian Astanei. Să lucrăm în echipă, să aducem un suflu nou în toată activitatea noastră. E un domeniu nou pentru mine, prin care se trec mulţi banii europeni. De aceea, sigur, şi răspunerea va fi foarte mare,” ne-a declarat proaspătul director.

O funcţie nouă, care vine efectiv în sprijinul firmelor private. Asta pentru că  parte din atribuţiile Centrului Regional APDRP Iaşi au fost preluate de OJPDRP Neamţ, fiind cele care vor reveni noului director Petrică Viorel Ilisei. Atribuţii ce vizează firmele private care vor să acceseze fonduri europene destinate agriculturii şi dezvoltării rurale. Respectivele firme nu vor mai nevoite să meargă la Iaşi, ci îşi rezolvă problemele pe plan local, în speţă la OJPDRP Neamţ.