Petiţie pentru gratuitate la testele de depistare a hepatitelor

petitie hepatita* Laboratoarele taxează cu până la 40 de lei fiecare analiză la cerere

* Gratuitate se acordă numai la DSP, dacă pacientul are trimitere de la specialist, fiind suspectat de infectare

Câteva mii de persoane din judeţul nostru figurează în statistici cu hepatită C, iar la nivel naţional peste două milioane de români afectaţi de virusurile hepatitice B şi C sau B plus Delta. Din estimările specialiştilor peste 50% dintre pacienţi nu ştiu că sunt infectaţi. În fiecare an, în România sunt descoperite sute de cazuri noi, majoritatea ocazional, cu prilejul unor analize făcute pentru depistarea altor afecţiuni sau pentru donare de sânge. Virusul hepatitei C nu generează simptome vizibile la infectare şi de aceea pot trece ani buni până la depistarea bolii, însă uneori poate fi prea târziu, pentru că afecţiunea poate degenera în ciroză hepatică. Testarea pentru virulul hepatitei C dar şi pentru hepatita B costă între 30 şi 40 de leişi se poate face în cadrul oricărui laborator medical din judeţ. De gratuitate prin program naţional beneficiază doar persoanele care, în urma prezentării la medicul de familie şi apoi la specialistul de boli infecţioase este suspectat de hepatită şi primeşte bilet de trimitere către laboratorul Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, unde i se face analiza în mod gratuit. Având în vedere toate acestea, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România face un apel public către Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru introducerea, în cel mai scurt timp, a testelor pentru depistarea virusurilor hepatitice B, C şi Delta în Pachetul de Baza, pe lista analizelor ce pot fi prescrise de catre medicul de familie.

Campania iniţiată de Asociaţie se intitulează „Vieţi salvate prin paşi mai simpli”, Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România cerând on-line sprijinul tuturor pentru a semna o petiţie în acest sens, prin intermediul căreia trage un semnal de alarmă, întrucât este nevoie de creşterea gradului de depistare şi de salvarea cât mai multor vieţi care alfel se pierd fără a ştii că printr-un diagnostic timpuriu pot să aibă o şansă la monitorizare corectă, o terapie adecvată şi chiar vindecare.

„Noi susţinem ca markerii virali HBS şi HBC să intre în pachetul de bază şi să nu mai avem acei paşi intermediari în care medicul de familie ne dă o trimitere la medicul specialist de boli infecţioase. S-ar câştiga mult timp şi aşa am putea depista mult mai repede boala. Insistăm să intre în pachetul de bază analizele, pentru că în prezent ele sunt contra-cost şi din 10 persoane 2-3 nu mai ajung la specialist cu trimiterea”, a declarat Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.

Primul pas către o societate sănătoasă este un diagnostic precoce pentru o gestionare timpurie a bolii.

Potrivit medicilor, virusul hepatitei C se transmite în principal prin fluide contaminate ale corpului – tranfuzii de sânge, folosirea în comun cu persoane infectate a seringilor sau a altor instrumente contaminate, contacte sexuale neprotejate cu persoane infectate şi nu în ultimul rând trebuie evitată tatuarea sau piercing-ul în locaţii care nu prezintă încredere. Dacă o persoană infectată are o leziune bucală, poate transmite virusul şi prin periuţa de dinţi, dacă aceasta este folosită şi de altă persoană. De aceea, modalităţile de prevenire a infecţiei cu virusul hepatiei C constau, în principal, în aplicarea unor măsuri stricte de igienă personală şi de sănătate.

Ca simptome, febra, oboseala, durerile musculare ori durerile articulare pot fi confundate cu alte probleme de sănătate, de aceea numai un examen medical de specialitate – Boli Infecţioase – poate face diferenţa între cauze şi poate pune un diagnostic precis.

Geanina NICORESCU