Peste o mie de deficienţe sancţionate de pompierii nemţeni

isu

*Controalele din ultimele trei luni au vizat 25 de localităţi şi 18 obiective de investiţii

Compartimentul de Inspecţie pentru prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a derulat verificări în 25 de localităţi în ultimele trei luni de zile. Cu ocazia acestor controale au fost urmărite toate marile obiective, inclusive cele cu acces larg publicului, cum sunt bisericile, unităţile de cultură, dar şi firmele de pe raza acestor localităţi, noile construcţii, instituţiile existente. “În perioada iulie – octombrie am derulat 278 de controale care au vizat 18 obiective de investiţii, 130 de agenţi economici, 2 obiective care prezintă pericol de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase, 102 instituţii publice, o construcţie hidrotehnică şi 25 de localităţi” a declarat maiorul Mihai Mitrea, inspector adjunct al ISU Neamţ.

Tematica a fost amplă şi a urmărit modul în care se respectă condiţiile din autorizaţiile emise, cerinţele legale în vigoare în materie de protecţie împotriva incendiilor, a exploziilor şi altor asemenea dezastre. Verificările din perioada concediilor şi a vacanţei nu a permis derularea verificărilor în şcoli, decât în a doua parte a lunii septembrie, când s-au reluat cursurile. “Au fost depistate în total 1.162 de deficienţe în domeniul protecţiei împotriva incendiilor şi 155 în domeniul protecţiei civile, faţă de care s-au dat 586 de avertismente şi respectiv 47 pe partea de protecţie civilă. În cazurile grave s-au aplicat amenzi, vorbim de 33 de sancţiuni, care au fost în valoare de 42.500 de lei pe apărarea împotriva incendiilor şi de 400 de lei pe proteţie civilă”, a adăugat inspectorul adjunct de la Inspecţia de prevenire.

În perioada celor trei luni de referinţă au fost emise 31 de avize sau autorizaţii de securitate la incendii, în vreme ce alte 52 de cereri au fost respinse din cauză că nu corespundeau cerinţelor. După verificarea în teren a modululi în care au fost îndeplinite cerinţele din documentaţie, au mai fost acordate 30 de autorizaţii, iar alte 36 au fost respinse.

Tot pe partea de prevenire, au fost desfăşurate opt exerciţii de alarmare publică şi evacuare în perioada iulie – ocotmbrie.

Cristina IORDACHE