Peste 700 de nemţeni nu mai au pensia asigurată

contract asigurare reziliat

Casa Judeţeană de Pensii Neamţ a reziliat 711 contracte pentru care asiguraţii nu au mai achitat obligaţiile de plată prevăzute în contractele de asigurări încheiate de comun acord. Practic, persoanele în cauză optaseră pentru plata unei sume de bani în vederea obţinerii ulterioare a unor drepturi de pensie mai mari, însă, din varii motive, au omis să mai treacă pe la casieria unităţii. Drept urmare, „şi-au tăiat singuri craca de sub picioare”.

„Potrivit prevederilor legale, se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, atât avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să-şi completeze venitul asigurat, în vederea obţinerii ulterioare a unor drepturi de pensie mai mari”, a subliniat Sandu Cezar Aanegroae, directorul executiv al Casei de Pensii Neamţ.

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată şi casa de pensii. Pentru anul 2013, nivelul minim al venitului lunar asigurat este de 778 lei, iar nivelul maxim este 11.115 lei. Având în vedere că nivelul cotei de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă este de 31,3%, pentru venitul minim asigurat contribuţia lunară datorată de asigurat este de 244 lei.

Luna aceasta, Casa de Pensii Neamţ mai are în evidenţe 2.424 contracte de asigurare după ce alte 711 de convenţii au fost reziliate din cauza neachitării obligaţiilor de plată.

Geanina NICORESCU