*Parohul Parohiei Pogorârea Sfântului Duh a primit înalta distincţie şi pentru “ridicarea acestui sfânt lăcaş” şi pentru “vrednicia arătată întru slujirea Domnului Hrostos” *Soţia preotului a primit şi ea o icoană cu “Cuvioasa Parascheva” iar o altă icoană a fost dăruită de Mitropolit Bisericii *La ora 12,30, mulţimea care aştepta să se închine în altar a spart barajul jandarmilor dar ordinea a fost restabilită, cu tact, în 5 minute
Strădania depusă de ani de zile de preotul Ghiţă Mocanu, şi întru ridicarea Bisericii Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh – Gară”, şi întru slujirea Domnului Hristos, şi întru povăţuirea şi ajutarea enoriaşilor a fost ieri răsplătită cu cea mai înaltă decoraţie pe care o poate primi un preot din Mitropolia Moldovei: Crucea Moldavă.
Înalta distincţie i-a fost oferită preotului nemţean de chiar IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei care i-a făcut şi un laudatio convingător celui care, într-un moment de cumpănă, aflat pe patul de suferinţă, spunea că vrea să învingă boala pentru a putea termina biserica pe care o construia.
Prezent ieri la sfinţirea Bisericii de la Gară (în fruntea unui sobor de peste 50 de preoţi printre care se afla şi protopopul de Piatra Neamţ, Mitropolitul Teofan a oferit şi soţiei preotului o iecoana foarte frumoasă, cu Cuvioasa Parascheva şi, de asemenea, a dăruit bisericii o altă icoană, ca mărturie a importantului moment de ieri.
Circulaţie blocată pe Bulevardul Republicii
Peste 7000 de enoriaşi au fost estimaţi, din ochi, la ora 10,30 – 11, ca participanţi la sfinţirea Bisericii. Aşa cum ziarul Ceahlăul prognozase, forţele de ordine au fost nevoite să închidă circulaţia pe Bulevardul Republicii, de la Casa de Cultură până la Biserică. Curtea mică a lăcaşului a devenit un fel de zonă de protecţie pentru scena amplasată lateral de biserică şi loc de trecere pentru cei care doreau să se închine în Sfântul Altar. Pentru această operaţiune, organizatorii au stabilit un adevărat „sens unic”: se intra din stradă şi, printr-un cordon format din jandarmi şi din oameni de ordine ai parohiei (toţi la costum, cu ecuson în piept) se intra în biserică, în altar, iar defluirea se făcea pe o uşă lateral, folosită altminteri de preoţi).
La sosire, IPS Teofan şi cei din alaiul său au fost primiţi cu pâine şi sare de tineri şi adulţi îmbrăcaţi în costume populare. „Moldovenii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt!”, a spus Mitropolitul, binecuvântându-i. Slujba a fost apreciată de enoriaşi drept una “foarte frumoasă, o încântare, un dar de la Dumnezeu care ne-a dat şi vremea aceasta frumoasă”, după cum spunea o bunică care-şi ţinea nepotul de mână.
În cuvântul său, Mitropolitul Teofan a lăudat strădania tuturor celor care au dăruit muncă, sănătate sau sprijin material pentru ridicarea unei biserii considerate printre cele mai iubite din Piatra Neamţ.
Autointitulat „lucrător în via Domnului”, părintele Ghiţă Mocanu a punctat şi el bucuria de a sădi pom, ridica o casă şi lăsa urmaşi, toate acestea, prin ridicarea unei biserici. Şi nu o biserică oarecare ci una cu o arhitectură în stil ştefanian (întru cinstirea voievodului care, prin ctitoria de la Curtea Domnească, a lăsat o moştenire de suflet pietrenilor), pictată de cei mai valoroşi pictori de biserici contemporani şi dăruită şi cu o icoană de suflet de către Părintele Iustin.
“Să ne rugăm pentru pace, pentru creştinii din Ucraina şi din Siria!”
Cu câteva minute înainte de a pleca, Mitropolitul Teofan a mai ţinut o scurtă cuvântare în care i-a îndemnat pe enoriaşi să se roage pentru pace, pentru creştinii din Ucraina şi pentru cei din Siria.
IPS Teofan a amintit că aceste conflicte au loc la distanţe mici fie de România (cel ruso-ucrainean) sau de Ierusalim (cel din Siria): „În Siria sunt ucişi creştini, sunt prigonite familii creştine, sunt răpiţi preoţi şi arhierei. Să ne rugăm pentru ei, să-I ajutăm să treacă peste aceste clipe grele, să-şi refacă bisericile şi sfintele icoane”.
Dat fiind un incident singular petrecut la 12,30, la plecarea Mitropolitului, forţele de ordine au luat măsuri foarte serioase pentru ca “extragerea” acestuia să nu degenereze într-o busculadă. Cu toate acestea, IPS Teofan a ignorat “varianta scurtă” (microbuzul Mitropoliei era parcat în spatele scenei) şi s-a îndreptat spre mulţimea care cerea binecuvântare. Fiecare enoriaş dorea să-l atingă pe Capul Bisericii din Moldova şi în aglomeraţia inerentă, văzând, la câţiva metri, un copil pe umerii părintelui, Mitropolitul a cerut să ajungă acel boţ de om la el. Dat din mână în mână, băieţelul a ajuns la un jandarm care l-a pus în faţa Mitropolitului care l-a binecuvântat şi l-a lăudat pentru că a stat atâtea ore la slujbă.
Apoi IPS s-a retras spre maşină dar mulţimea a rămas pe loc pentru a se închina în continuare în Sfântul Altar, acesta fiind anunţat ca deschis pe tot parcursul zilei de ieri.
Daniel VINCA
Năvală pentru închinat
Ora 12.30. Slujba era în toi. Mulţimea aşezată la rând pentru a se închina în Sfântul Altar era tot mai nerăbdătoare. Spaţiul deficitar din jurul bisericii (a cărei curte este mai mică decât biserica însăşi) i-a mobilizat la maximum pe Jandarmi şi pe oamenii de ordine. Plus că era vorba şi de specificul acţiunii, o manifestare religioasă la care participă şi bătrâni, şi copii, şi personae poate suferinde…
Cu toate acestea, la momentul 12,30, nerabdarea, lipsa de educaţie, orele de stat la coadă în îngrămădeală şi-au spus cuvântul. Un murmur s-a auzit dinspre zona gardurilor de protecţie montate special pentru delimitare şi organizare. În buna tradiţie mioritică, cei din spate împingeau pe cei din faţă – gardurile au fost dislocate din locul lor. Lumea a năvălit ca o turmă, umplând practice spaţiul foarte mic din faţa bisericii şi scările de acces. Imediat au sărit jandarmii, oamenii de ordine şi chiar câţiva preoţi, toţi încercând să tempereze mulţimea nervoasă. Ai şi reuşit, în cîteva minute, fără să fie nevoie de măsuri de forţă (Doamne Fereşte!).
În acest timp, de pe scena aflată la circa 10 metri, unde se oficia slujba, Mitropolitul Teofan a observant incidentul şi, cu tact, a îndemnat la calm: „Observ o stare de nervozitate, de grabă. E bine să ne grăbim zi de zi să ne închinăm lui Hristos, e şi mai bine să ne grăbim mereu să facem fapte bune, dar să nu ne grăbim să cădem în ispită!”.
În busculada creată, o femeie şi un bătrân au căzut pe ciment şi riscau să fie călcaţi în picioare. Jandarmii din dispozitiv (în frunte cu maiorul Gherman) au făcut imediat practic scut în jurul acestora şi au reuşit să-I scoată din zona periculoasă.
După consumarea şi rezolvarea incidentului, unul dintre jandarmii prezenţi a apreciat că a fost vrba de tipul de situaţie care cere foarte mult tact. “Aici nu era vorba de o galerie de fotbal, unde se acţionează unitar, unde cei care instigă sunt în faţă. A intervenit acel moment de împingere şi o intervenţie în forţă – mai ales că ne aflam la sfinţirea unei biserici – ar fi fost total neinspirată. Ar fi avut de suferit oameni nevinovaţi, femei, copii, bătrâni şi aici intervine componenta de prevenţie, de dialog, pe care trebuie să o aplicăm în astfel de momente”.
Cuvântul Preotului Ghiţă Mocanu: fericit când pot vesti pe Dumnezeu oamenilor!
Preotul paroh de numele căruia se leagă organizarea ridicării acestei biserici şi capacitarea tuturor care au dat o mână de ajutor i-a întâmpinat ieri, pe enoriaşi, cu un cuvânt de întâmpinare. Preotul Mocanu a împletit, cu har, vorbele de bine pentru cei care au contribuit „cu viaţa sau cu lacrima” la ridicarea lăcaşului cu cele despre menirea celui care e “lucrător în via Domnului”.
Publicăm integral acest cuvânt plin de sensuri multiple:
<<Se spune că trei sunt înfăptuirile minime pe care trebuie să le lase un om ca urme ale trecerii sale pe pământ: să aibă urmaşi, să sădească un pom şi să zidească o casă. A ridica o biserică presupune toate acestea la un loc, pentru că a construi o casă a Domnului implică şi a întemeia o comunitate cu fii şi fiice duhovniceşti, care trebuie hrăniţi din Pomul Vieţii – Sfânta Euharistie, Sângele şi Trupul Domnului Hristos.
Dacă ar fi să istorisesc despre întemeierea Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh”, într-un punct de răscruce al oraşului – Gara -, ca semn că toate drumurile vieţii noastre trebuie să le punem sub binecuvântarea lui Dumnezeu, aş porni de la pilda Mântuitorului Iisus Hristos despre fiii trimişi să lucreze în via tatălui lor. Cuvintele: „Fiule, du-te astăzi şi lucrează în via mea.” (Matei 21, 28) mi-au fost adresate şi mie de Mântuitorul Iisus Hristos în clipa când am plimit marea şi sfânta taină a preoţiei. Să fii lucrător în via lui Dumnezeu, adică în Sfânta Biserică – Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ – este cea mai mare cinste care se poate oferi unui om. Port mereu în inimă cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, citite cândva, în studenţie: „Sunt cel mai fericit când pot vesti pe Dumnezeu oamenilor, dar şi cel mai nefericit când vreo cauză se opune voinţei mele de a-L propovădui pe Hristos cel răstignit şi înviat.”
Mie, ca lucrător în via Domnului, mi s-a încredinţat, nu de la oameni ci de la Dumnezeu, să ridic o sfântă biserică în părculeţul din faţa Gării şi care să aibă ca hram „Pogorârea Sfântului Duh”. Dacă aş fi întrebat de ce am ales acest hram, ca o constatare profund subiectivă, aş putea spune că l-am ales în amintirea primei mele parohii, cea de la Bicazu-Ardelean, pentru că am rămas legat sufleteşte de oamenii pe care i-am păstorit acolo. Însă, am pus acest hram în primul rând pentru că Sfântul Duh este Mângâietorul şi Duhul adevărului, iar astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de Duhul Sfânt, avem nevoie de mângâiere şi de Adevăr, de vindecare şi iluminare.
Am privit ca un semn de binecuvântare de la Dumnezeu faptul că între data sfinţirii locului pe care urma să se ridice biserica (de Buna Vestire) şi ziua când am putut săvârşi prima Sfântă Liturghie (Ziua Naşterii Domnului) au trecut exact 9 luni, ca o naştere de prunc şi ca un dar al lui Dumnezeu, primit de Crăciun. Şi tot ca un semn de binecuvântare dumnezeiască am privit însănătoşirea mea după şase luni de boală grea, pentru a finaliza construcţia acestui sfânt lăcaş.
Gândul pios faţă de binecredinciosul voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, care prin ctitoria sa ne-a lăsat nouă, pietrenilor, pecetea religioasă şi culturală cea mai nobilă a oraşului, m-a îndemnat ca înfăţişarea noii biserici, în stil ştefanian, să fie un omagiu adus viteazului sfânt şi, totodată, înaltelor valori tradiţionale, care conferă identitate unui neam şi-i asigură continuitatea.
Le mulţumesc tuturor celor care au participat la ridicarea acestui sfânt locaş, dăruind Domnului din truda lor, din timpul lor, din sănătatea lor, din lacrima şi bucuria lor. Dorim tuturor celor care vor trece pragul acestei biserici ca Duhul Sfânt, Care a schimbat pe Apostoli în oameni noi, să reînnoiască şi sufletele lor, dăruindu-le roadele prezenţei Sale.
Această Casă a lui Dumnezeu este o declaraţie de iubire către Cer a noastră, preot şi credincioşi. Aici ne-am „risipit” cu folos, spre slava lui Dumnezeu, sănătatea, lacrima, timpul şi tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu, Care din neputincioşi, ne-a făcut puternici>>
