Peste 50 de jandarmi au donat sânge

Cadrele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ s-au alăturat campaniei umanitare ,,Dăruieşte viaţă! vino să donezi sânge!”, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a contribui la refacerea rezervelor de sânge ale Centrului Judeţean de transfuzii Sanguine Neamţ.

Conducerea Inspectoratului Județean de Jandarmi Neamț a transmis, printr-un comunicat, că, baza parteneriatului dintre Jandarmeria Neamţ şi Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Neamţ, peste 50 de jandarmi au ales să dedice o zi din viaţa lor pentru a dona sânge, în scopul completării rezervelor necesare salvării de vieţi omeneşti. Şi în anii trecuţi, jandarmii au fost implicaţi în astfel de acţiuni voluntare, astfel încât la nivelul instituţiei s-a creat o tradiţie.

Reprezentanţii Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Neamţ împreună cu jandarmii nemţeni lansează un îndemn pentru toţi membrii comunităţii, să se alăture acestor acţiuni umanitare, în scopul acordării unui real ajutor persoanelor aflate în dificultate, la vreme de grea încercare, de suferinţă şi de nevoie. Prin astfel de acţiuni, dorim să sprijinim recrutarea de noi donatori din rândurile nemţenilor şi să arătăm că împreună suntem mai puternici, printr-un comportament civic responsabil. Donarea de sânge este un mod de a arăta că-ţi pasă de ceilalţi oameni din jurul tău!  Împreună putem fi MAI puternici! FII RESPONSABIL, DONEAZĂ ŞI TU!”, sublinia reprezentanții Jandarmeriei Neamț.

Geanina NICORESCU