Peste 400 de poliţişti şi jandarmi în stradă

politisti

Inspectoratul de Poliţie Neamţ mobilizează peste 400 de poliţişti din structurile de ordine publică, din urban şi din rural, de la rutieră, de la investigaţii criminale, investigare a fraudelor, arme, explozivi şi substanţe periculoase şi de la intervenţie rapidă, care să asigure liniştea publică turiştilor care vor avea un răgaz în acest week-end prelungit. Ziua de 9 iunie este zi liberă, a doua zi de Rusalii fiind una din ultimele libere aprobate de guvern începând din acest an.

“Un număr de 328 de poliţişti de ordine publică vor acţiona în patrule mixte cu jandarmii, pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă, pentru prevenirea furturilor din autoturisme și din buzunare”, a precizat subcomisarul Costel Irina, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ. Traficul rutier va fi supravegheat de 99 de poliţişti care vor utiliza echipamentele video de supraveghere şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospecialele unităţilor de poliţie rutieră, urmărindu-se în special prevenirea şi combaterea vitezei. De asemenea, poliţiştii recomandă ca în perioada celor trei – patru zile în care plecaţi de acasă să luaţi măsuri de autoprotecţie a bunurilor, asigurându-vă accesul în locuinţă. La drum, aveţi grijă de bagaje, de autoturisme, de portofele şi alte valori la vedere. Poliţiştii mai recomandă adoptarea unei conduite prudente la volan, fără exces de viteză, fără consum de alcool, cu respectarea regulilor de circulaţie pe fiecare tronson. În orice caz, dacă vedeţi ceva suspect sau sunteţi martori la vreo infracţiune sunaţi imediat la 112.

Cristina IORDACHE