Domnița și-a ales ca loc de retragere orașul Piatra Neamț și pentru a fi mai aproape de fratele ei, T. Rosetti. În anul 1907, cei doi merg la Ruginoasa și spală osemintele domnitorului. La 24 ianuarie 1909, când se împlineau 50 de ani de la Unire, Elena Cuza a fost vizitată de Nicolae Iorga, iar manifestările dedicate evenimentului s-au desfășurat în fața casei sale.
Cu ocazia sărbătoririi centenarului Unirii Principatelor, pe această casă a fost montată o plăcuță, purtând următorul text: „24 Ianuarie 1859 – 24 Ianuarie 1959. Aici și-a trăit ultimii ani de viață Elena Cuza (născută Mavros), soția primului domnitor al Țării Române Unite, care l-a înțeles și sprijinit în realizarea năzuințelor poporului“.
Între actele de caritate ale principesei se numără și donația către primul spital al orașului Piatra Neamț, care funcționa în imobilul unde astăzi se află Centrul de Îngrijiri Comunitare, De altfel, în curtea donației sale se află un bust al Elenei Cuza, realizat de sculptorul Silviu Bejen.
Elena Cuza, despre detronarea soțului ei
Cu doar câteva luni înainte de a muri, Elena Cuza a acordat unui ziarist un interviu asupra evenimentelor alegerii și detronării lui Cuza. Iată câteva amintiri interesante despre noaptea tragică de 11 februarie, povestite de Constantin Bacalbașa, în „Bucureștii de altă dată, 1901-1910“, vol. III, Editura Ziarului Universul, București, 1936, pag. 222-225:
„Era în seara de 10 februarie, pe la orele 7, când treceam la masă împreună cu Cuza. Vedem un băiat de prăvălie care, nu știm prin ce minune, pătrunsese în palat, că se apropie de noi și spune că la noapte mii de oameni au să năvălească cu armele în palat. Cuza reținu băiatul și trimise între alții și după colonelul Haralambie, la care bărbatul meu ținea foarte mult și care avea comanda trupelor din garnizoana Capitalei. Stăteam în sala de mâncare când a venit Haralambie. «Auzi, măi Haralambie, ce se vorbește, îi spuse Vodă, cu un aer de plictiseală. Se pregătește pentru la noapte revoluție mare și tu nu știi nimic». «Nu știu, Măria Ta», răspunse flegmatic Haralambie (…) Cuza rugă atunci pe Haralambie ca, pentru orice eventualitate, să se îndoiască garda în acea noapte la Palat. Trecui la copii, căci eu locuiam în partea Palatului dinspre biserica Crețulescu. Dar nu știu de ce eram foarte neliniștită. Asigurările lui Haralambie nu mă convinseseră de fel (…)
Într-un târziu, noaptea, pe când mă trudeam să adorm, aud un zgomot asemănător descărcării unui foc de pistol. Sar din pat speriată și spun guvernantei franceze, care dormea în camera de alături: «Scoală-te repede, Florentina, și vezi ce e. Mi se pare c-am auzit o detunătură de armă».
De-odată Florentina intră înfricoșată și spune: «Alteță, este imposibil de trecut prin coridoarele palatului; toate sunt pline de soldați și ofițeri. Mi s-a refuzat orice lămurire. Ușa Alteței Voastre este păzită de trupe și un ofițer stă în dreptul ei».
Atunci mă îmbrăcai repede, lăsai copiii în grija Florentinei și deschizând cu curaj ușa, am voit să trec. Dar fui oprită. Trupele stăteau de o parte și de alta a coridoarelor și soldații îmi barară drumul (…)
După câteva ore, o trăsură închisă mă aștepta la scara palatului. Mă urcai cu cei doi copii și pe când voiam să cotesc spre Cotroceni colonelul Solomon (comandantul regimentului de cavalerie) opri trăsura și zise: «Spune Măriei sale că armata nu se solidarizează conjurației și că un cuvânt așteaptă de la Domnitorul ei pentru a-l reîntrona».
Sosesc la Cotroceni și intru cu copiii în odaia lui Cuza. El se plimba nervos dintr-un colț într-altul al odaiei și era îmbrăcat civil. Cum îl văzui, izbucnii în lacrimi. Figura lui avea paliditatea morții. Dar el își stăpâni emoția și revolta și înaintă surâzător și blând. Se apropie de copii și-i mângâie.
«Fii liniștită, îmi zise el. Vom pleca din țară și vom trăi departe și liniștiți. S-a săvârșit ceea ce eu doream demult, însă s-ar fi putut petrece altfel lucrurile. Tu știi că n-așteptam decât răspunsul viitorului Domn străin pentru ca să mă retrag din domnie. Dar armata, scumpa mea armată, n-aș fi voit s-o văd călcându-și jurământul de credinț㻓.
Irina NASTASIU